Președintele PSD Satu Mare și candidatul partidului la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor a explicat cu lux de amănunte de ce nu s-a realizat o alianță electorală extinsă la Satu Mare. În calitate de invitat al emisiunii ”Actualitatea Sătmăreană” realizată de Florin Mureșan pe Nord Vest TV, Mircea Govor a arătat că la Satu Mare era imposibilă realizarea unei astfel de alianțe pentru că liderul liberal sătmărean a mințit în nenumărate rânduri și nu este om de încredere. În altă ordine de idei, Mircea Govor a arătat că are un program de guvernare locală foarte bine pus la punct care va fi făcut public în scurt timp.
Mircea Govor, ales candidat pentru președinția Consiliului Județean
Încă de la începutul emisiunii, Mircea Govor a vrut să clarifce unele aspecte și să dezmintă zvonurile apărute atât în mass-media locală, cât și națională.
”Eu am pornit pe un drum în momentul în care am fost votat în Consiliul Politic Național ca și candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, în tandem cu Radu Roca pentru funcția de primar. Atunci am știu că lucrurile vor merge într-un sens.
Am stat de vorbă cu șefii mei și le-am spus că nu pot face alianță cu unii care spun una și fac alta. Așa că mergem mai departe și vrem să câștigăm alegerile la nivelul la care suntem noi aici în județ”, a spus Mircea Govor.
Celor de la PNL le este frică
Liderul PSD Satu Mare a mai spus că zvonurile privind formarea unei alianțe la Satu mare au fost lansate de liberali pentru că le este frică de alegeri.
”Poveștile astea cu alianțele electorale au fost promovate de cei de la PNL pentru că le este frică de alegeri. Chiar le este frică. Au spus că fac alianță pentru Satu Mare dar nu s-a făcut nimic. Trebuiau să facă demersurile ca să obțină sigla electorală. Dar nu s-a cerut nimic.
Totul a fost o cacialma ca să inducă în eroare opinia publică și să facă presiune pe mine și pe colegii mei să cedăm.
Povestea asta cu alianțele a fost doar o strategie care până la un moment dat le-a ieșit, ca primarii să nu treacă la noi. O parte care a trebuit să vină, a venit, și mai avem și alte discuții”, a precizat Mircea Govor.
PSD surclasează PNL în sondaje
Totodată, președintele PSD Satu Mare a mai precizat că partidul pe care îl conduce stă foarte bine la nivel județean și surclasează, în sondaje, PNL-ul.
”Situația noastră politică este foarte bună în raport cu cei de la PNL. Am obținut peste 60.000 de semnături, ceea ce reprezintă un record absolut.

Noi am mers și pe varianta unui independent, susținut de cele două partide. Eu l-am propus pe Radu Bud, dar ei zic că este trădător. Dar nu știu pe cine a trădat Radu Bud.
Pentru că Radu Bud nu l-a acceptat pe liderul de acum al PNL să devină vicepreședinte al Consiliului Județean, și o știut el atunci de ce.
S-a făcut un sondaj, pe fiecare partid în parte. Noi, cei din PSD, avem un scor aproape dublu față de PNL.
Eu am opt procente peste liderul PNL. Și le mulțumesc sătmărenilor”, a mai declarat Mircea Govor.
Mircea Govor: Omul ăsta are o problemă de comportament
Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean a mai spus despre liderul PNL că are probleme grave de comportament și minte de îngheață apele.
”Omul ăsta are o problemă de comportament. Eu le-a, spus și în ședința de coaliție: mint de îngheață apele. Și am spus cu subiect și predicat despre ce e vorba.
El a propus la nivel național să facă alianță cu UDMR, dar a pus și condiții. Ca el să fie președinte al Consiliului Județean și Pataki Csaba să fie vicepreședinte. Măi, omul ăsta se uită în oglindă?
Apoi i-a mințit pe toți. La toți le-a promis că îi face vicepreședinți de Consiliu Județean. Pe toți vrea să îi facă vicepreședinți de consiliu județean.
La București a spus că nu poate face alianță pentru UDMR. Atunci de ce îi minți pe oamenii ăștia în față.
Noi avem o organizație PSD foarte puternică și care este prin reprezentanții noștri în comunele pe care le conduc și sunt apreciați de oameni. Și astfel ne votează.
Eu vreau să construim ceva pentru județul Satu Mare. Niciun moment nu m-am gândit să nu merg înainte. Este o competiție politică din patru în patru ani în care partidele politice trebuie să vină cu un program politic ferm. Crezi că dacă te plimbi cu caii prin oraș și faci balegă pe stradă, cineva apreciază asta?”, a mai spus Govor.
Mircea Govor: ”Mi-am depus candidatura cu demnitate”
Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Mircea Govor, a spus că s-a lansat în această dispută electorală cu demnitate și că are un program de guvernare locală foarte bine pus la punct.

”Mi-am lansat cu demnitate și responsabilitate candidatura pentru președinția Consiliului județean, și Radu Roca pentru Primăria municipiului Satu Mare, și sunt ferm convins că vom avea rezultate foarte bune.
Am un program de guvernare locală foarte sănătos, pe care o să îl pun la dispoziția opiniei publice, și chiar mă pricep. Am fost două mandate vicepreședinte al Consiliului Județean când s-a simțit foarte mult acest lucru în județ. Știu toți colegii mei din Consiliul Județean ce am făcut eu acolo. Și vom face multe altele împreună cu ei.
Cele mai mari investiții la nivelul județului Satu Mare au fost în perioada când eu am fost vicepreședinte la Consiliul Județean. Au fost respectați toți primarii: și de la UDMR, și de la PNL și de la PSD. Oamenii au făcut diferență.
Adică sunt lucruri concrete, nu discutăm povești. Și niciodată nu m-am gândit că dacă voi ajunge președintele Consiliului Județean îi voi da afară pe X sau pe Y”, a mai spus Mircea Govor.




















