INFRACȚIUNE! Cum încalcă unii comercianți sătmăreni legea privind returnarea ambalajelor. Ce trebuie să facă cetățenii

INFRACȚIUNE! Cum încalcă unii comercianți sătmăreni legea privind returnarea ambalajelor. Ce trebuie să facă cetățenii
Agenții economici sunt obligate să preia ambalajele cu sigla SGR indiferent dacă produsele în care au fost ambalate au fost cumpărate sau nu de la acel magazin, potrivit legislației în vigoare. Facem aceste precizări după ce, în ultima perioadă, pe adresa redacției GNV au sosit tot mai multe reclamații cu privire la faptul că unii agenți economici refuză să preia ambalaje cu sigla SGR dacă produsele nu au fost cumpărate din magazinul respectiv.
Unii comercianți refuză să respecte legea
Situația s-a acutizat în special după sărbătorile de Paște. Mulți sătmăreni șu-au aprovizionat pentru Sărbătorile Pascale din marile magazine, însă după ce au golit conținutul au încercat să predea ambalajele la cel mai apropiat punct de colectare. Însă aici s-au lovit de refuzul proprietarilor acestor magazine care au spus că dacă produsul nu a fost cumpărat de la ei, nu preiau nici ambalajul. Asta deși ambalajul avea sigla SGR, era golit de conținut și nu era deteriorat, așa cum prevede legea.
Acesta lucru se întâmplă la magazinele mici, sub 200 de mp, în special cele de la țară.
”După Paște am vrut să returnez ambalajele la magazinul din sat, dar cei de acolo au refuzat spunând că produsele nu au fost cumpărate de la ei. Să le duc acolo de unde le-am cumpărat”, ne povestește un cititor al Gazetei de Nord Vest.
Ce spune legea?
Legea Sistemului Garanție-Returnare (SGR) specifică clar la articolul 14, alineatul 1 că: (1) În cadrul punctelor de returnare, comercianţii sunt obligaţi să accepte ambalajele SGR returnate de consumatorii sau utilizatorii finali, indiferent de locul din care a fost achiziţionat produsul ambalat şi fără a condiţiona acceptarea ambalajului SGR de prezentarea bonului fiscal.
Se pot primi și bani, nu numai vouchere
O altă problemă cu care se confruntă sătmărenii este faptul că agenții economici refuză să le dea bani cash ci doar vouchere sau reducere de preț la cumpărători în valoarea ambalajelor predate.
Și aici legislația are prevederi clare:
Articolul 14, alineatul 4 punctul spune clar că:
În cazul în care la punctul de returnare:
a) ambalajele SGR sunt preluate manual, valoarea garanţiei este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali, în numerar, prin voucher sau prin transfer bancar. Transferul bancar va fi realizat la solicitarea consumatorului numai cu acordul comerciantului şi cu suportarea comisioanelor bancare de către solicitant;
b) ambalajele SGR sunt preluate prin echipament automat de preluare, valoarea garanţiei este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali fie prin voucher pe care aceştia, în cadrul aceluiaşi comerciant care operează echipamentul automat de preluare, îl pot preschimba în numerar sau îl pot utiliza la efectuarea cumpărăturilor, în termen de maximum 12 luni de la eliberarea voucherului, fie prin transfer bancar. Transferul bancar va fi realizat la solicitarea consumatorului numai cu acordul comerciantului şi cu suportarea comisioanelor bancare de către solicitant.
Unde pot fi făcute reclamații
Dacă vă întâlniți cu astfel de practici ilegale, sunteți sfătuiți să sunați la numărul scurt 0319003 sau să contactați Sistemul Garanție-Returnare (SGR) pe https://returosgr.ro/contact
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble