Perioada minivacanței care tocmai s-a încheiat a fost una relativ liniștită din punctul de vedere al activității specifice Poliției de Frontieră. Nici valorile de trafic nu au fost foarte mari – vorbim aici și de sensul de intrare și de cel de ieșire din România, bineînțeles făcând referire în special la punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni, care sigur că sunt cele mai tranzitate în această perioadă.
Fluidizarea traficului de călători şi autovehicule în punctele de trecere a frontierei, dar şi siguranţa cetăţenilor care tranzitează frontiera de stat a fost preocuparea majoră a Poliției de Frontieră Satu Mare în această perioadă.
Cât privește valorile de trafic înregistrate în perioada 30 aprilie – 06 mai anul curent, prin punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni au tranzitat peste 75.100 persoane, care călătoreau cu aproximativ 30.000 mijloace de transport. Cel mai intens folosit a fost PTF Petea, unde s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intrare și pe cel de ieșire aproximativ 52.500 de persoane (cetățeni români și străini), călătorind cu 22.000 mijloace de transport. Dar, din fericire, nu au fost probleme nici în ceea ce privește traficul transfrontalier și nici situații care să afecteze ordinea și siguranța cetățenilor aflați în permietrul punctelor.
În prezent, prin punctele de frontieră, tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. Dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieșire din ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut.
Un alt aspect de interes este reprezentat de traficul automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone după ce, pe teritoriul statului maghiar au fost câteva zile cu restricții de circulație. În intervalele vizate de restricţii şoferii automarfarelor au avut obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină, astfel că a crescut numărul camioanelor aflate în așteptare pentru a ieși din România, dar în acest moment media timpului de așteptare pe sensul de ieșire din țară la PTF Petea pentru automarfare este de aproximativ 30 de minute, așadar nu putem vorbi neapărat despre un trafic foarte intens.
Totodată, polițiștii de frontieră sătmăreni aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat și pe căile de comunicație din zona de competență au efectuat aproximativ 370 de verificări prin aplicația Edac de la începutul lunii mai.




















