Pompierii sătmăreni au avut aproape 80 de acțiuni în mini-vacanța de Paște

Pompierii sătmăreni au avut aproape 80 de acțiuni în mini-vacanța de Paște

Pompierii sătmăreni au desfășurat 78 de misiuni în perioada prilejuită de minivacanța de 1 Mai, respectiv cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Dintre acestea, 15 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate. De asemenea, echipajele SMURD au gestionat 63 de cazuri medicale.

Pe de altă parte, Inspecția de Prevenire a desfășurat 7 controale la unități de turism și agrement precum și la lăcașuri de cult, constatând 105 deficiențe.

Printre cele mai importante intervenții, amintim misiunea desfășurată miercuri, 1 mai 2024, pentru stingerea unui incendiu la anexele gospodărești a două case de locuit din localitatea Culciu Mare. La fața locului au acționat pompierii de la Detașamentului Satu Mare, cu 14 cadre militare și 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Pentru misiunea de urgență a fost alertat și SVSU Culciu, care a intervenit cu 6 persoane.

Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au constatat că incendiul se manifesta generalizat la anexa primei gospodării și la acoperișul anexei din vecinătate pe o suprafață aproximativă de 200 m².

S-a intervenit de urgență pentru localizarea, limitarea și lichidarea incendiului înaintea propagării acestuia la casele de locuit aflate în imediata apropiere a focarelor.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite și astfel casele de locuit au fost salvate.

Din fericire în urma evenimentului nu au existat victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a constituit-o un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Joi, 02 mai, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Tășnad au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Supuru de Jos. În incident a fost implicat un autoturism și un autocamion.

La fața locului au fost identificate cinci victime, dintre care doi minori.

Acestea au fost evaluate medical, urmând ca pasagerii autoturismului, 2 adulți și 2 copii sa fie transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare de către EPA Tășnad și Smurd Tim, șoferul autocamionului refuzând transportul.

Pentru gestionarea situației de urgență și acordarea îngrijirilor medicale au fost alocate două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de Lucru Tășnad alături de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, SMURD Sărmășag și elicopterul SMURD.

Sâmbătă, 4 mai 2024, pompierii din cadrul Secției Negresti Oaș au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un magazin comercial din localitatea Negresti Oas. La fața locului a acționat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu 8 cadre militare.
Incnediul a fost lichidat înaintea propagării acestuia la intregul magazin comercial.
In urma evenimentului au ars 3 europaleți cu carton, 1 transformator, 8 lăzi de plastic și au fost afectați 10 mp izolație de pe clădire.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric la un transformator.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble