Prefectul Ioan Tibil a convocat Comisia Tehnică Județeană pentru organizarea alegerilor din 9 iunie la Satu Mare

Prefectul Ioan Tibil a convocat Comisia Tehnică Județeană pentru organizarea alegerilor din 9 iunie la Satu Mare
|||||
Prefectul Ioan Tibil a convocat în data de 30 mai Comisia Tehnică Judeţeană pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor din data de 9 iunie la o ședință de lucru.
La întâlnire a fost prezent, alături de membri comisiei tehnice, și președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 32 Satu Mare, domnul judecător Remus Vasile Nemeş împreună cu domnul judecător Corneliu Căpitan, vicepreședintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 32 Satu Mare.
Această ședință a avut ca scop asigurarea unei coordonări eficiente și a unei colaborări strânse între autoritățile care se implică în organizarea și desfăşurarea procesului electoral. În cadrul îintâlnirii prefectul Ioan Tibil s-a asigurat că procesul electoral derulează in conformitate cu prevederile legale în materie, cu respectarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale.
De asemenea, în cadrul ședinței s-a convenit cu privire la asigurarea logisticii pentru instruirea președinților și locțiitorilor birourilor sectiilor de votare din judetul Satu Mare, care va avea loc in data de 3 -4 iunie 2024, in două serii, incepind cu orele 11.00 , respectiv 13.00.
Tot în data de 30 mai, prefectul Ioan Tibil a coordonat echipa formată din reprezentanții Instituției Prefectului Județul Satu Mare în vederea pregătirii buletinelor de vot pentru distribuirea către circumscripțiile electorale.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble