Culmea tupeului, moderatorul așa-zisei dezbateri de marți era un membru PNL Bihor
Disperarea este maximă în cadrul PNL Satu Mare sau pe capul lui Adrian Cozma. De când a început campania electorală joacă întruna doar murdar și încalcă legile României, de la cea electorală, la cea a audiovizualului, până la legile penale, dar cel mai grav încalcă regula bunului simț. Minte și înșală oamenii cu nerușinare, nonșalanță și o lejeritate extrem de periculoasă. Poți să te îmbraci în costum și să pretinzi că ești cineva dacă comportamentul și caracterul lasă de dorit. Mai pe înțelesul tuturor, Adrian Cozma este lupul îmbrăcat în blană de oaie.
Marți ar fi trebuit să aibă loc o dezbatere electorală a candidaților cu reprezentanții mediului de afaceri din Satu Mare. În cadrul acesteia, candidații ar fi trebuit să-și expună principalele priorități din programele economice cu care se presupune că se prezintă în fața electoratului la alegerile locale din 9 Iunie.
Toată presa a fost invitată la eveniment și 3 candidați au fost anunțați de către organizatori.
În cele ce urmează redăm invitația lansată presei sătmărene:

Către Presa din județul Satu Mare,
Vă reamintim de evenimentul „Dialog cu candidații la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare”, programat pentru data de 28.05.2024 la ora 15:00.
Detalii întâlnire:
- Data: 28 mai 2024
- Ora: 15:00
- Locație: Sala de consiliu a Consiliului Județean Satu Mare
Au confirmat prezența la această întâlnire candidații:
PNL - Adrian Cozma,
PSD - Govor Mircea,
UDMR - Pataki Csaba”
Nicăieri nu scria cine va fi moderatorul acestei întâlniri. Doar că surprize, surprize, nu cu Andreea Marin, ci cu Ioan Lucian. Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian urma să fie moderatorul acestui eveniment .
Pentru cei care nu înțeleg, Ioan Lucian este fostul președinte al Federației Patronilor Bihor și membru PNL Oradea.
Norocul celor doi, Mircea Govor și Pataki Csaba , că au aflat la timp la ce mascaradă urmau să participe și au renunțat la așa-zisa dezbatere.
În plus, la circ Cozma și-a adus și cățeii după el, nu pe cei din fermă, ci pe cei de la AUR, pe care i-a introdus ca și cal troian în partidul lui Simion. Astfel încercând să facă din așa-zisa dezbatere electorală un mare scandal și să creeze dezechilibre demne de Spitalul 9 (spital de psihiatrie din București)!
Cine este Ioan Lucian și cum îl prezenta pe acesta bihorștiri.ro în 2012
Unul dintre cele mai controversate personaje din peisajul de business local al ultimilor 20 de ani, Ioan Lucian (foto), a decis să se înscrie (din nou) în PNL. Președinte al Federației Patronilor Bihor (FPB) și, mai nou, om de încredere al magnatului Beniamin Rus care se ocupă de străzile orădene (prin firma Selina), Lucian și-a depus deja adeziunea la organizația municipală a PNL. Acest lucru a fost confirmat pentru bihorstiri.ro de către Arina Moș, unul dintre consilierii primarului Ilie Bolojan (președinte al PNL Oradea), persoană care se ocupă și de partea de secretariat în organizația liberală. Moș spune că Ioan Lucian încă nu poate fi considerat membru de partid și că mai urmează ca forurile de conducere de la municipiu și de la județ să valideze cererea șefului FPB. Pare că aceste validări, în cazul lui Lucian, nu vor fi decât formale. Se știe că există o relație destul de apropiată între liderul Federației și președintele PNL Oradea. Șeful forului patronal a vorbit laudativ nu o dată de Ilie Bolojan și i-a mulțumit public primarului pentru faptul că, deși FPB a avut probleme financiare, Municipalitatea nu s-a dezis de relația cu aceasta, păstrând-o în cărți pentru atribuirea unui spațiu din Cetatea Oradea în vederea amenajării ei de către patronat. Ioan Lucian a mai fost membru de partid și ar putea fi catalogat drept traseist așa cum este etichetat de multe ori și deputatul Octavian Bot. Diferența este că, spre deosebire de parlamentarul renegat de filiala PNL Bihor, Ioan Lucian a mai fost și pe la partide de stânga. Fie și doar ca simpatizant declarat.
Ioan Lucian
MIRCEA GOVOR a refuzat dezbaterile organizate într-un mediu toxic
Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, își exprimă deschiderea pentru un dialog constructiv cu patronatele și mediul de afaceri.
”Partidul Social Democrat a avut întotdeauna ușile deschise pentru mediul de afaceri, fiind dedicat susținerii inițiativelor care promovează dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă în județul nostru.
Cu toate acestea, dorim să subliniem că nu vom participa la dezbateri organizate într-un mediu toxic, unde sunt prezente partidele extremiste AUR și noii lor aliați de la PNL, implicit militanții acestora.
Considerăm că un dialog constructiv trebuie să se desfășoare într-un cadru civilizat și respectuos, concentrat pe soluții reale pentru problemele comunității noastre, nu pe populism, conflict și dispute interetnice.
Pe viitor rămânem deschiși la propuneri și inițiative constructive în beneficiul cetățenilor județului nostru”, a precizat Mircea Govor.
Pataki Csaba a refuzat invitația venită din partea UNPR: Această întâlnire a fost menită să susțină un anume candidat
Pataki Csaba, actualul președinte al Consiliului Județean Satu Mare și candidat pentru un nou mandat din partea UDMR la președinția Consiliului Județean Satu Mare, a susținut și va susține în continuare mediul de afaceri din județul Satu Mare. În ultimii 4 ani, a avut un dialog constructiv pe diferite teme economice cu reprezentanții patronatelor, găsind cele mai bune soluții pentru bunul mers al economiei din județ.
Pataki Csaba a intenționat să răspundă invitației venite din partea UNPR, prin care, alături de toți ceilalți candidați la președinția Consiliului Județean Satu Mare și de reprezentanți ai mediului de afaceri, să răspundă unor întrebări referitoare la probleme strict legate de evoluția mediului economic din județ.
Din păcate, în sala de ședințe a fost prezent doar candidatul PNL, Adrian Cozma. Acesta din urmă a fost acceptat să participe la întâlnire cu susținători din partea AUR, chiar dacă această formațiune politică nu a fost invitată la dialog, neavând un candidat la președinția Consiliului Județean Satu Mare. Cu toate acestea, reprezentantul PSD nu a fost acceptat să participe la întâlnire, iar restul candidaților la președinția Consiliului Județean nu au fost invitați. De asemenea, la întâlnire nu au fost prezenți oameni de afaceri, alături de care să poată fi dezbătute teme reale referitoare la mediul economic.
În aceste condiții, Pataki Csaba, a considerat că această dezbatere nu se desfășoară într-un format echitabil, ci este o întâlnire menită să susțină un anume candidat la președinția Consiliului Județean Satu Mare, prin urmare a ales să nu participe la acest dialog.
Pataki Csaba se arată în continuare deschis la orice discuție cu patronatele, însă nu într-un cadru care pare să favorizeze doar o anumită culoare politică.
Oameni buni, astfel de personaje toxice precum Adrian Cozma care doar prin șmecherii, ilegalități și escrocherii încearcă să ajungă la Consiliul Județean doar ca să îşi umple conturile lui şi ale acoliţilor şi să îşi pună finii, familia şi prietenii în funcţii publice trebuie sancționate de către dumneavoastră, electoratul sătmărean, și trebuie să înțelegem că somnul rațiunii, dar și al națiunii naște monștri!
Cristian Stan




















