Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Mircea Govor, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că o nouă prioritate a PSD: ,,Să punem cultura la loc de cinste în Satu Mare”, a spus Govor. Alături de candidatul și președintele PSD Satu Mare, la conferința de presă au participat mai mulți oameni de cultură din județul Satu Mare: Dumitru Păcurar (scriitor și om de presă), George Vulturescu (scriitor), Radu Botar (actor și regizor) Anca Similar (actriță) și Petrică Mureșan (artist). De asemenea, la conferința de presă a fost prezent și președintele organizației municipale PSD Satu Mare și candidatul la funcția de primar al municipiului Satu Mare, Radu Roca. Tot cu aceeași ocazie, candidatul Mircea Govor a explicat de ce nu a participat la pseudo-dezbaterea despre mediul economic, afirmând că el este alături de adevăratul mediu de afaceri din județul nostru.
Despre cultură
”Vreau să punem cultura la loc de cinste în județul Satu Mare, indiferent de etnie, naționalitate, gen, religie, astfel încât dacă avem o sărbătoare în județ și municipiul Satu Mare, fie că este românească, maghiară, șvăbească, rromă, ucraineană sau slovacă, să fie celebrată în mod echitabil.
Am observat că în ultimul timp cea mai promovată și susținută sărbătoare culturală este Partium, dar la fel îmi doresc să fie respectate, promovate, celebrate și finanțate și Zilele Culturii Sătmărene. Trebuie ca acestea să se desfășoare la același nivel, cu aceeași implicare și profesionalism manifestat de autoritățile publice locale, în organizarea tuturor evenimentelor și după ce voi ajunge la Consiliul Județean Satu Mare, vă asigur că voi face în așa fel încât lucrurile să intre în normalitate.
Rețeaua noastră muzeală este un alt aspect esențial al planului meu. Avem o varietate impresionantă de muzee, peste 20 la număr, care trebuie sprijinite financiar, dezvoltate și promovate. Astfel, fac un apel către toți oamenii de cultură și către cetățenii iubitori de artă, cultură, tradiții și obiceiuri străbune să participe activ la promovarea și susținerea acestui nou proiect care a lipsit din politica și administrația sătmăreană.
Județul Satu Mare este bogat în tradiții și cultură, iar turismul tradițional și cultural-religios reprezintă o oportunitate majoră de dezvoltare economică. Ca președinte al Consiliului Județean Satu Mare, voi promova autenticitatea tradițiilor sătmărene și frumusețea istoriei noastre multiculturale.
Județul Satu Mare se mândrește cu un patrimoniu religios divers și bogat, care include biserici, mănăstiri și alte locașuri de cult de o valoare istorică și arhitecturală inestimabilă. Voi iniția și voi susține proiecte de restaurare și conservare a acestor monumente pentru a le păstra autenticitatea și a le reda splendoarea de odinioară”, a săus Mircea Govor cu această ocazie.
Mircea Govor - ”S-a încercat atragerea mea și a actualului președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, într-o capcană organizată de disperatul de la PNL”
În cea de a doua parte a întâlnirii cu rpesă, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Mircea Govor a explicat de ce nu a participat la pseudo-dezbaterea de marți cu mediul de afaceri.
”Mereu am fost deschis pentru un dialog constructiv cu patronatele și mediul de afaceri. Partidul Social Democrat a avut întotdeauna ușile deschise pentru mediul de afaceri, fiind dedicat susținerii inițiativelor care promovează dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă în județul nostru.
Cu toate acestea, vreau să subliniez că marți s-a încercat atragerea mea și a actualului președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, într-o capcană organizată de disperatul de la PNL. Nu voi participa la nicio dezbatere fictivă, unde sunt prezente partidele extremiste AUR și noii lor aliați de la PNL, implicit militanții acestora.

Consider că un dialog constructiv trebuie să se desfășoare într-un cadru civilizat și respectuos, concentrat pe soluții reale pentru problemele comunității noastre, nu pe populism, conflict și dispute interetnice. Pe viitor rămânem deschiși la propuneri și inițiative constructive în beneficiul cetățenilor județului nostru.
Alte acuzații din partea contracandidaților nu le comentez și le resping cu desăvârșire”, a mai spus Mircea Govor.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – P.S.D. Organizaţia Satu Mare
Executat de Nord Vest TV Advertising SRL – portal : www.gazetanord-vest.ro
COD mandatar financiar coordonator : 21240002




















