Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, și președintele PSD satu Mare, Mircea Govor, a dat o replică extrem de tăioasă liderului PNL și contracandidatul PNL la conducerea județului. La numit pe acesta disperatul de la PNL și la acuzat că a făcut alianță împotriva firii cu AUR tocmai ca să nu rămână pe drumuri. Aceste replici dure au fost date joi, în cadrul unei conferințe care a avut loc la sediul PSD, și la care a mai participat candidatul PSD la Primăria municipiului Satu Mare, Radu Roca, precum trei din cei patru lideri sindicali care au semnat un protocol de susținere a PSD la alegerile din acest an.
Disperatul de pa PNL
Încă de la începutul conferinței de presă, Mircea Govor a arătat că președintele Partidului Național Liberal Satu Mare a făcut o înțelegere cu AUR ,,ca să nu rămână pe drumuri” și că ,,a dus PNL-ul la cel mai jos nivel”.
“Am văzut în ultima vreme atacuri, din partea celorlalți competitori și aici mă refer la un politician disperat, mă refer la liderul PNL, care a făcut un pact cu un partid extremist, AUR. O alianță care nu are nimic de a face cu democrația, pe rând acesta a rămas fără alianțe, de aceea lumea va evita să pună ștampila pe ei. El nu se bate pentru președinție la Consiliul Județean, ci să devină președinte AUR. Ca să nu rămână pe drumuri, după ce va capota la alegeri, se va mulțumi cu AUR. Cei care susțin acest partid extremist sunt cumetrii între ei, trebuie să știe lumea. Chiar și vecinul meu a ales să colaboreze cu AUR, iar celuilalt îi doresc mult succes să piardă. A reușit să aducă PNL la cel mai jos nivel, se ocupă doar cu distrugerea anumitor candidați, inclusiv eu. Referitor la sondaje, unul singur s-a făcut de IRES, unul real, unde am prezentat rezultatele unde se află disperatul de la PNL cu 19%. A prezentat un sondaj greșit, cu alianță PNL-PSD, niciodată nu pui în față partidul mic”, a declarat Mircea Govor.
Președintele PSD Satu Mare a mai declarat că la nivel național ,,nimeni n-o să dea mâna cu AUR”, iar ,,ceea ce s-a întâmplat la Satu Mare este o excepție rușinoasă”.
Sistemul medical sătmărean, apărat de Mircea Govor
Făcând referire la declarațiile liderului PNL cum că sistemul medical sătmărean este la pământ, Mircea Govor a contrat aceste declarații cu argumente viabile.
”În toate ieșirile publice, liderul PNL se leagă de sistemul de sănătate, ceea ce nu e normal. Atacă managerul, pe Mare Paula, care este un medic și un profesionist adevărat. Este o persoană implicată, extraordinară, dar pe el îl deranjează faptul că ia 30.000 de lei salar. Eu zic că finul Beșeni a luat zeci de mii de lei pentru a freca scaunele, într-un post comandat. Le promit sătmărenilor că, o dată ce mă întorc la Consiliul Județean, vom munci împreună pentru sătmăreni, vom construi un spital dotat cu de toate. Eu am două mandate de vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare și am demonstrat ce pot, când am adus cei mai mulți bani pentru dezvoltarea județului nostru”, a mai punctat candidatul PSD Satu Mare la președinția Consiliului Județean, Mircea Govor.
Liderul PSD a ținut să precizeze că va susține și alte segmente importante ale economiei din județul Satu Mare precum turismul, dar și viața culturală:
”Nu doar sănătatea, turismul a fost neglijat total, cultura sătmăreană, la fel. Am văzut că se fac Zilele Partium, dar eu vreau sa fac Zilele Culturii Sătmărene, trebuie sa se desfășoare la fel cum se fac celelalte, dacă alea sunt sponsorizate de stat, să fie și celelalte sponsorizate din bugetul Consiliului Județean sau al Primăriei Satu Mare. Trebuie să recunoaștem că UDMR își promovează cu prioritate toate interesele in județul Satu Mare, din prostia politicienilor și a celor de la PNL, pentru că de 6 ani au fost în cârdășie și au dansat ceardaș. Noi de doi ani încercăm să aducem un echilibru în județ și în dezvoltare, dar ei șase ani împreună nu au văzut că nu au făcut nimic în sistemul de sănătate”.
Govor: ”Îl trimit pe Pataki acasă!”
Tot cu aceeași ocazie, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Mircea Govor, a spus că îl va trimite acasă pe actualul președinte, Pataki Csaba. Mircea Govor a spus despre acesta că ,,e leneș și are două viteze”.
”Mă bat să câștig pentru funcția care, spun eu, mi se potrivește cel mai bine. Am două mandate la Consiliul Județean de vicepreședinte în care am făcut exact ce trebuia să fac pentru județ. Am dezvoltat județul prin toate fondurile pe care le-am adus. Am avut cea mai mare dezvoltare de infrastructură. Vreau în continuare să dezvolt împreună cu echipa mea, cu consilierii mei, împreună cu cei cu care voi face majoritate în Consiliul Județean. Sunt probleme peste tot, vom face un spital nou, dotat cu aparatură de ultimă generație și să avem un sistem de sănătate european. Voi duce la capăt aceste lucruri. De aia vreau să-l trimit pe Pataki acasă, pentru că este un președinte de Consiliu Județean mai leneș, un președinte de Consiliu Județean care lucrează numai cu două viteze, încet și pe loc”, a spus Govor.
Mircea Govor, încrezător
Președintele Partidului Social Democrat Satu Mare se arată încrezător, iar la finalul conferinței a declarat că ,,PSD va avea 25 de primari și 10-11 consilieri județeni și 7 consilieri locali”.
”Politica extremistă nu se face în Satu Mare. (…) Trăim într-un județ civilizat, fără scandal interetnic. Ferească Dumnezeu ca la conducerea Consiliului Județean să ajungă combinația disperatul cu AUR. Ne nenorocesc complet. Județul ar fi la coada clasamentului la nivel național pentru că nimeni, nicio guvernare care funcționează în țara asta n-o să dea mâna cu AUR. Niciun prim-ministru nu va face guvern împreună cu AUR. Nu va fi alianță la nivel național cu AUR. Ceea ce s-a întâmplat la Satu Mare este o excepție rușinoasă”, a declarat Mircea Govor.
PSD, susținut de sindicate
Așa cum am spus, la conferința de presă de la sediul PSD au fost prezenți și trei dintre cei trei patru lideri sindicali care au semnat un protocol de susținere a PSD la alegerile din acest an. Este vorba despre Ioan Nintaș, președintele filialei Satu Mare Confederației Sindicale CNSLR ”Frăția” și a sindicatului Sanitas, Mircea Miclăuș, de la Electrica, și Nicolae Baciu, liderul de sindicat Unio și președintele Confederației ”Merdian” Satu Mare. Alături de cei trei, potrivit președintelui Mircea Govor, protocolul a fost semnat și de Sorin Faur, președintele Cartel Alfa Satu Mare și liderul de sindicat de la Electrolux
”Vreau să le mulțumesc din suflet domnilor de la sindicatele din Satu Mare. Astăzi au venit alături de noi și vom da un mesaj foarte clar, după ce am discutat cu dânșii și am semnat protocoale de colaborare, de susținere a PSD și a mea și a domnului Radu Roca, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare și primar al municipiului Satu Mare. Le mulțumesc din suflet! Au ales să vină alături de noi pentru că este și normal, sindicatele să apere drepturile oamenilor și mai bine decât o face partidul nostru nu o face nimeni, niciun partid din România. Suntem alături de oameni, alături de sindicate, alături de cetățenii acestui județ. Totdeauna, PSD a fost prompt și a scos țara din înfundătura în care au dus-o partidele de dreapta”, a precizat Mircea Govor despre susținerea primită din partea sindicatelor.
Mircea Govor: ”Îmi doresc o campanie electorală linistită”
La finalul întâlnirii cu presa, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean, Mircea Govor, a făcut un nou apel la competitorii electorali și și-a exprimat speranța că campania va fi una în care politicienii vor învăța să își respecte contracandidații.
”Eu îmi doresc o campanie electorală liniștită, pe proiecte, respect reciproc din punct de vedere politic, din care sătmărenii noștri să poată trage concluziile care se impun și cei mai buni să câștige. Așa am gândit-o și așa gândesc, o campanie electorală în care fiecare avem posibilitatea să prezentăm proiecte”, a declarat Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, înainte de începerea oficială a campaniei electorale.




















