Vouchere de vacanţă 2024. Ce se schimbă pentru bugetari din acest an
De la 1 ianuarie 2024, valoarea voucherelor de vacanță a crescut, însă şi regulile de acordare au fost modificate.
Bonusurile financiare vor fi acordate în acest an după noi reguli care au intrat în vigoare începând cu prima zi a anului 2024. Beneficiarii trebuie să știe că au intervenit schimbări importante cu privire la aceste beneficii acordate de stat.
În primul rând, a fost majorată valoarea pentru voucherele de vacanță. Acestea au crescut de la 1.450 lei/an la 1.600 lei/an. Doar că creșterea nu va intra în buzunarele beneficiarilor, ci va merge la stat, sub formă de CASS.
În fapt guvernul a dispus majorarea pentru a compensa introducerea unei taxe noi, respectiv CASS. Din acest an, voucherele de vacanță sunt purtătoare de contribuții la asigurările de sănătate. Dar pentru ca valoarea să nu scadă, raportat la anul trecut, s-a dispus o majorare.
O altă modificare vizează regulile după care sunt acordate aceste beneficii. Guvernul condus de Marcel Ciolacu a introdus o regulă discriminatorie cu privire la acordarea acestora. Astfel, dacă anterior toți bugetarii aveau dreptul la vouchere, după noile modificări lucrurile s-au schimbat. Mai pot beneficia de aceste privilegii doar cei care au un salariu net mai mic de 8.000 de lei.
Voucherele de vacanță pot fi emise ,în prezent, atât pe card electronic, dar și prin intermediul unei aplicații. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni, 11 martie, un proiect de lege prin care se instituie posibilitatea de a se emite şi utiliza bilete de valoare şi vouchere de vacanţă pe suport electronic virtual. Această măsură își propune să faciliteze procesul de emitere și utilizare pentru aceste beneficii.




















