
În județul Satu Mare a mai fost construit un pod peste râul Someș, între comunele Medieșu Aurit și Culciu, realizat cu fonduri din Programul Național de Dezvoltare Locală, lansat de Ministerul Dezvoltării. Este al cincilea pod de acest gen de pe raza județului nostru și va reprezenta o punte de legătură între Țara Oașului și Țara Codrului.
Punte de legătură între două ”țări” din județ
Podul peste Someș de la Potău a fost inaugurat recent. Mult așteptată, noua construcție va lega de acum înainte Țara Codrului de Țara Oașului.
Inaugurarea noului pod a avut loc marți dimineața, 4 iunie, în prezența mai multor oficialități, dar și a numeroși sătmăreni printre care președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, Oliviu Buzgău vicepreședinte al CJ Satu Mare, primarul comunei Culciu, Kallos Zsolt, sau primarul comunei Medieșu Aurit, Marian Torok.
Podul va face legătura între Țara Codrului și Țara Oașului, nefiind necesară efectuarea unui ocol de zeci de kilometri. În următoarea perioadă urmează să fie puse la punct și drumurile de acces către noul pod.

Despre importanța acestui pod
Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, a declarat că prin inaugurarea acestui pod a fost îndeplinită o veche dorință a celor două comunități, iar în perioada următoare Consiliul Județean va moderniza, de o parte și alta a podului, drumul care leagă cele două comune.
De asemenea, despre imporatanța acestui pod au vorbit și cei doi primari.

”Investiția este una cât se poate de utila, nu doar pentru locuitorii celor două comunități, ci va reprezenta un punct de legătură facil între cele două zone ale județului Satu Mare. Practic, un pod în această zonă ar lega Țara Codrului de Țara Oașului, nefiind necesară efectuarea unui ocol de zeci de kilometri.
Podul este cu atât mai important cu cât va asigura accesul forței de muncă din zonă spre investiția celor de la Alu Menziken, care au deschis la Medieșu Aurit o fabrică cu tehnologii de ultimă generație.
Cred că în următorii 200 de ani nu se va mai realiza așa ceva în zona noastră”, a declarat primarul comunei Medieșu Aurit, Marian Torok.

Detalii tehnice
Podul are două benzi de circulație, având un gabarit de 9,80 m între parapete în care se încadrează lățimea carosabilă de 7,80 m și un trotuar de 2,0 m.
Are structură din beton precomprimat, grinzi simplu rezemate pe patru deschideri, rezultând o lungime totală a suprastructurii de 121,50 m si o lungime totala a podului de 131,30m.
După ce acest pod va fi finalizat, o să fie demarate lucrările la drumul de acces spre acest obiectiv.
Florin Dura




















