În contextul marcării Zilei Europene de Prevenire a Furturilor din Locuințe și pentru a vă feri de evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul de Analiza și Prevenire a Criminalității vă recomandă să adoptați un minim de reguli de autoprotecție în ceea ce privește locuința dumneavoastră.
Cu această ocazie, polițiștii sătmăreni, prin activitățile preventiv – informative și de distribuire de materiale informative realizate le-au reamintit cetățenilor faptul că multe dintre furturile de locuințe sunt comise spontan, fiind favorizate de oportunitățile create de neatenția sau neglijența proprietarilor, dar și necunoașterea de către aceștia a celor mai adecvate măsuri de prevenire ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victime ale infractorilor.
Hoții observă un geam deschis, o ușă neasigurată sau lipsa unui sistem de alarmă și acest lucru îi determină să acționeze pe fondul lipsei de precauție și a neluării celor mai elementare măsuri de siguranță. Obiecte de valoare sau bani lichizi vor fi întotdeauna în atenția infractorilor care concep cele mai ingenioase modalități de a le însuși, indiferent unde se află acestea.
În acest context, cetățenii cu care s-a stat de vorbă despre această problematică au fost sfătuiți de polițiștii sătmăreni să adopte următoarele recomandări: DACĂ LOCUIȚI LA BLOC: • Montați un interfon la intrarea în bloc sau un sistem de închidere la care să aibă acces doar locatarii blocului! • Asigurați ferestrele cu gratii metalice, mai ales dacă locuiți la parter! • Asigurați închiderea corespunzătoare a ușilor de la subsol, terase sau intrări suplimentare! • Intrările în holurile blocului și pe paliere trebuie bine iluminate! • Montați un sistem de alarmă în locuință sau încuietori de înaltă siguranță la ușa de acces în locuință! • Conectați sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare! • Nu ezitați să întrebați pe cine caută persoanele necunoscute pe care le sesizați în spațiile comune ale blocului! DACĂ LOCUIȚI LA CASĂ: Puteți monta un sistem de : • Supraveghere video în exterior care să înregistreze orice activitate desfășurată în curtea casei! • Protecție perimetrală care avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea casei! • Iluminare cu senzori de mișcare! Totodată, recomandările polițiștilor vizează și aspectele: • NU permiteți străinilor să intre în locuință pentru a folosi telefonul, toaleta sau pentru a le oferi ceva! • Uneori, infractorii își însușesc anumite roluri pentru a aborda victimele (livratori, angajați ai unor furnizori de servicii etc.), așa că FIȚI VIGILENȚI! • NU postați pe rețelele de socializare aspecte legate de călătoriile pe care le faceți și de faptul că locuința rămâne nesupravegheată!




















