Finalul lunii iulie este o perioadă de bilanț pentru unitățile de învățământ preuniversitar. În aceeași situație se află și Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare.
Cu peste 50 de elevi participanți la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare în anul școlar 2023-2024, cu o promovabilitate de 100% la Evaluarea Națională și o medie de 8,90 (locul al doilea pe județ și 58 la nivel național) și 98,35% la Bacalaureat (99,43% din promoția curentă) și o medie de 8,78 (locul I pe județ și 124 la nivel național), pare firesc ca și la admiterea în clasa a IX-a Colegiul Național „Ioan Slavici” să aibă primele trei clase din județ după media de admitere.
Doar performanța atrage performanță
La o analiză mai atentă, se poate constata că lucrurile nu au stat întotdeauna astfel și că pentru a ajunge la rezultatele actuale s-a depus mult efort.
Studiind datele statistice începând cu anul 2014, constatăm faptul că procentul de promovare a bacalaureatului era de 83,5%, iar media absolvenților era 7,42. Colegiul ocupa locul 7 la nivel județean și locul 286 la nivel național.
În 2018 media a urcat la 7,80, iar pe județ ocupam locul al treilea (93,8% procent de promovabilitate).
În 2021 Colegiul Național „Ioan Slavici” a trecut pe locul al doilea la nivel județean, iar media a crescut la 8,26 (97,3% procent de promovați).
În ultimii trei ani ocupă locul I la nivel județean: 2022 – media 8,52 și 97,2 %, 2023 – 8,49 și 98,3 %, datele din acest an școlar fiind prezentate mai sus.
„Menționăm că aceste rezultate s-au înregistrat în condițiile în care am avut mereu cel mai mare număr de absolvenți, la un număr de clase egal cu al celorlalte colegii.
În cazul Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a rezultatele au evoluat în paralel cu cele de la Bacalaureat. Enumerăm aici câteva situații statistice: în 2014 - media EN – 7,68 (loc 9 pe județ și 345 la nivel național); în 2018 – media EN - 8,38 (loc 2 – județ și 125 la nivel național); în 2020 – media EN – 9,00 (loc 2 – județ și 79 la nivel național)”, a precizat Alina Dragoș, directorul Colegiului Național „Ioan Slavici”.
Aceleași rezultate pozitive și în creștere se înregistrează și la concursuri și olimpiade școlare, în 2014 erau 18 elevi calificați la etapele naționale, în 2023 au participat 44 de elevi.
„Constatăm cu mândrie legitimă că toate aceste date indică o evoluție constantă a școlii, deoarece se manifestă la mai mulți indicatori. Spre exemplu, la examenele naționale nu se înregistrează o simplă creștere a mediei absolvenților, care ar putea fi pusă pe seama unor subiecte mai accesibile tuturor candidaților. Rezultatele înregistrate demonstrează un progres care are efect în topul județean și în cel național.
Acest parcurs ascendent al colegiului a fost posibil datorită muncii serioase a elevilor susținuți de familie și profesori. Experiența ne-a învățat că dacă toate cele trei laturi ale acestui „triunghi” sunt implicate și colaborează în procesul de învățare, rezultatele pozitive nu pot să nu apară. Prin aceste rânduri dorim să mulțumim generațiilor trecute și actuale de elevi și să-i îndemnăm pe bobocii care în aceste zile se înscriu în clasa a IX-a să continue șirul rezultatelor foarte bune, în primul rând în folos propriu”, a adăugat directorul Alina Dragoș.




















