Dramă marți după-amiază în județul Satu Mare. Un medic și-a pierdut viața la numai 50 de ani, în urma unui accident rutier. Este vorba despre dr. Silagyi Laszlo, medic primar în comuna Bârsău și medicul echipei de fotbal CSM Olimpia Satu Mare. Mesajele de condoleanțe nu au contenit să apară după aflarea teribilei vești.

Cum s-a produs accidentul
La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Bârsău de Sus.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, în vârstă de 50 de ani, din Satu Mare, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului la volanul căruia s-ar fi aflat, răsturnându-se în afara părții carosabile.
Din producerea evenimentului a rezultat decesul bărbatului.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Un medic iubit de toată lumea
Bărbatul decedat în acest accident de circulație este dr. Silagyi Laszlo, medic primar în comuna Bârsău și medicul echipei de fotbal CSM Olimpia Satu Mare.
Acesta era iubit și apreciat atât în comunitatea din Bârsău, cât și la CSM Olimpia. Chiar luni a fost înregistrat la Federația Română de Fotbal contractul de medic al echipei.

Mesaje de condoleanțe
Mesajele de condoleanțe nu au contenit să apară la aflarea teribilei vești. Unul dintre aceste mesaje a venit chiar din partea primarului municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.
”Rămas bun Laci!
Drum lin spre cer, prieten drag! Ai fost un om special în viețile noastre iar amintirile pe care le-am creat împreună vor rămâne pentru totdeauna. Ai fost mai mult decât un coleg, ai fost un prieten drag!
Dumnezeu să te odihnească în pace, vei rămâne mereu în sufletele noastre!”

”𝐍𝐞 𝐥𝐮𝐚̆𝐦 𝐫𝐚̆𝐦𝐚𝐬 𝐛𝐮𝐧 𝐜𝐮 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐢 𝐢̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐃𝐫. 𝐋𝐚́𝐬𝐳𝐥𝐨́ 𝐒𝐳𝐢𝐥𝐚́𝐠𝐲𝐢
Cu mare durere vă informăm că medicul nostru de echipă, Dr. László Szilágyi, a decedat astăzi într-un tragic accident rutier. Dr. Szilágyi s-a născut în 1974 și, de-a lungul multor ani, a sprijinit clubul nostru cu expertiza și devotamentul său.
Amintirea lui "Lacu" va rămâne veșnic cu noi și suntem recunoscători pentru anii petrecuți alături de clubul nostru. Odihnească-se în pace!”, au scris și cei de la CSM Olimpia.




















