Pentru următoarele câteva zile, meteorologii anunță temperaturi caniculare și la Satu Nare. Temperaturile maxime vor atinge sau chiar depăși 35 de grade Celsius. În acest context, Drd. Caragescu Camelia Maria, nutriționist dietetician autorizat, specialist nutriție clinică, face câteva recomandări ce ar putea fi esențiale pentru perioada caniculară ce urmează.
Căldura excesivă poate fi dăunătoare sănătăţii oricărui individ, iar supraîncălzirea corpului poate duce la stare de ameţeală, slăbiciune, dezorientare şi epuizare. În cazuri severe poate avea ca rezultat atacul cerebral.
Dintre toate lichidele apa este singura care hidratează organismul începând de la nivel celular.
Necesarul de apă al unei persoane adulte in condiții de temperatură, umiditate, efort, normale este intre 30-35 ml/ kg corp.
Pe timp de caniculă e bine ca această cantitate să ajungă la 40 ml/ kg corp. Deci, dacă ai 70 de kilograme, trebuie sa bei 2,8 l de apă pe zi.
Apa trebuie băută cu înghițituri mici, plimbată prin gură, amestecată cu saliva și abia apoi înghițită.
Se poate consuma și apă minerală naturală.
Dacă nu iți place apa simplă, poți adăuga suc de lămâie, mentă, rozmarin, busuioc, ghimbir sau bucăți de fructe, castraveti.
Beți apă la fiecare 30-40 min, nu doar când simțiți că vă e sete.
Când va treziți dimineața beți obligatoriu un pahar cu apă, la fel și seara la culcare.
Nu țineți apa în ambalaje tip pet la soare! Apa astfel păstrată este deteriorată cu ftalati și bisfenol A, substanțe periculoase pt organism. Cele mai bune ambalaje pentru păstrarea apei sunt cele de ceramică și sticlă.
Pe caniculă nu beți apă cu gheață! Temperatura la care se bea apa este intre 10-37 de grade. Apa foarte rece pe timp de caniculă poate provoca șoc termic, stres digestiv, vasoconstrictie periferică. Acest lucru este periculos mai ales la copii, vârstnici, cei care suferă de boli cardiovasculare.
Consumați fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii deoarece acestea conţin o cantitate mare de apă.
Puteți consuma și câte o doză de iaurt.
Evitați băuturile care conțin cofeină ( ceai, cafea) sau cele care sunt bogate în zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece sunt diuretice și deshidratează. Dacă nu vă puteți abține să nu beți cafea, e bine să beți 1-2 pahare cu apă la fiecare ceașcă de cafea.
Nu consumați alcool pe caniculă, deoarece deshidratează organismul (inclusiv berea)
Dacă faceți sport, beți apă înainte, în timpul și după ce terminați exercițiile
Aveți grijă de voi! Hidratați-vă, și:
Nu vă expuneți la soare în intervalul orar 11:00 - 18:00.
Dacă folosiți aerul condiţionat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.
Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe .
Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc.).
Drd. Caragescu Camelia Maria,
nutriționist dietetician autorizat,
Specialist nutriție clinică.




















