Astfel, proiectul „Muzeul de pe uliță pe ecran” vine în întâmpinarea pasionaților de istorie și frumusețea rurală, aducând o experiență digitală inovatoare.
Specialiștii din cadrul Muzeului Județean Satu Mare au digitalizat o serie de locuri istorice cu ajutorul unor tururi virtuale interactive și integrarea în Google Maps, transformând vizitele într-o experiență accesibilă de la distanță. De la casele muzeu din Apa, Bogdand și Petrești, până la complexele memorial Ady Endre și Dr. Vasile Lucaciu, fiecare loc își dezvăluie poveștile prin texte descriptive, fotografii captivante și tururi 3D impresionante.
Pentru cei dornici să înceapă călătoria virtuală, toate informațiile sunt disponibile pe site-ul Muzeului Județean Satu Mare, unde vizitatorii pot explora fiecare detaliu al acestor locuri de poveste înainte de a decide destinația pentru un weekend fascinant.
Pe linkurile de mai jos, vei descoperi toate informațiile de care ai nevoie pentru a vizita aceste locuri de poveste din județul Satu Mare: un text descriptiv, un set de fotografii interior/exterior, un tur virtual 3D interactiv, fotografii 360, integrarea turului virtual în Google Maps și Google Street View, materiale rezultate din colaborarea în acest proiect.




















