În cursul dimineații de 13 august, un accident rutier grav a avut loc pe Drumul Național 1 în localitatea Tășnadul Nou, implicând două autoturisme și un microbuz. Potrivit primelor informații, 17 persoane au fost implicate în incident.
La fața locului, echipele de intervenție au identificat două persoane care au fost evaluate medical de către personalul SMURD și echipajele de la Serviciul de Ambulanță Județean. Toate cele 17 persoane implicate în accident sunt conștiente și au refuzat transportul la unitatea medicală.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate multiple forțe de intervenție, inclusiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială dotată cu modul de descarcerare, precum și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
ACTUALIZARE
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare au acționat în această dimineață, în jurul orei 10.25, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în localitatea Tășnadul Nou.
La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD B2 din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei și a Punctului de Lucru Tășnad. Au fost prezente și echipajele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean cu trei autospeciale.
În evenimentul rutier a fost implicat un microbuz cu 11 călători, o autoutilitară și un autoturism.
La sosirea echipajelor de intervenție, persoanele se aflau în afara autoturismelor, conștiente, fiind asistate medical la fața locului. Nicio persoană nu a necesitat transportul la Unitatea medicală.




















