Adormirea Maicii Domnului prăznuită pe 15 August. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria

Adormirea Maicii Domnului prăznuită pe 15 August. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria

Pe data 15 august, credincioșii, ortodocși și catolici, prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai însemnate sărbători religioase din caledarul bisericesc.

Sfânta Maria este sărbătoarea celebrată de două ori pe an. Pe data de 15 august, creștinii serbează Adormirea Maicii Domnului, zi liberă legal în România, iar pe data de 8 septembrie în Biserică se celebrează Nașterea Maicii Domnului.

Cu această ocazie, numeroase biserici şi mănăstiri din întreaga ţară îşi sărbătoresc hramul. Astfel, în judeţul Satu Mare, 19 biserici şi o mănăstire îşi vor sărbători ocrotitoarea, adică pe Maica Domnului.

Astfel, în Protopopiatul Satu Mare sunt cinci lăcaşuri de cult care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, acestea fiind: Catedrala Ortodoxă din Satu Mare, respectiv bisericile din Culciu Mare, Iegherişte, Micula Nouă şi Sâi. În schimb, în Protopopiatul Carei sunt opt biserici care au hramul Adormirii Maicii Domnului, acestea fiind: Catedralele Ortodoxe din Ardud şi Tăşnad, respectiv lăcaşele de cult din Giurtelecu Hododului, Medişa, Moftinu Mare, Scărişoara Nouă şi Stâna.

În Protopopiatul Oaş sunt şapte biserici care poartă hramul de Adormirea Maicii Domnului, acestea fiind în Batarci, Boineşti, Gherţa Mare, Mesteacăn, Prilog Vii, Racşa şi Trip. În cadrul acestui praznic se va desfăşura joi după-amiază slujba Vecerniei, în timpul căreia se va cânta Prohodul Maicii Domnului, iar în ziua marelui praznic se va oficia Sfânta Liturghie.

 

 

Programul instituțiilor publice

DIRECŢIA DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR program de Sfânta Maria- Serviciul Stare Civilă


  • Joi , 15.08 - închis

  • Vineri , 16.08, de la ora 9.00 până la 12, doar pentru decese și căsătorii

  • Căsătoriile se oficiază conform programărilor!


 

Serviciul de Evidenţă a Persoanelor și Ghișeu Unic


  • Joi , 15.08 - închis

  • Vineri , 16.08 - închis


Sătmărenii care doresc să își ridice permisul de conducere ori pașaportul trebuie să aibă în vedere faptul că în data de 15, respectiv 16, instituția este închisă, însă în data de 19-20 se lucrează pănă la 17.30 nu pănă la 16.30 caîin mod obișnuit, la fel, în săptămâna 26-29 august, mai mult, miercurea programul de lucru va fi până la 19.30.

 

 

Autobuzele își reiau activitatea din data de 16 august

De asemenea, Transurban Satu Mare aducem la cunoștință că joi, 15.08.2024, autobuzele  vor circula cu program de sâmbătă special.

 

Linia 1 și5 circulă cu program prelungit.

 

De asemenea, chioșcurile vor fi închise, urmând ca de vineri, 16.08.2024, să fie reluat programul normal atât la autobuze cât și la chioșcurile de bilete.

 

Biletele pot fi achiziționate de la automatele Transurban, de la agenții economici parteneri sau puteți efectua plata călătoriei direct în autobuz cu cardul bancar.

 

 

 

Semnificația sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Fecioarei Maria. Nu există mărturii clare despre existența Ei, însă din secolul al V-lea Cultul Maicii Domnului a început să se dezvolte, după ce Sinodul IV Ecumenic a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.

 

Locul de origine al sărbătorii nu se cunoaște cu exactitate, însă mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe mormânt se păstrează și astăzi în Orașul Sfânt, Ierusalim, în apropiere de Grădina Ghetsimani. În spatele mormântului Maicii Domnului din biserică poate fi vizitată de pelerini și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

 

Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la Cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos.

 

Despre viața Fecioarei Maria, din scrierile bisericești s-a transmis că Maica Domnului a trăit mai mulţi ani după înălţarea la Cer a Fiului său. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică, conform tradiţiei Bisericii.

 

Deşi Apostolii erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, aceștia au fost prezenţi la eveniment, aduşi prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înştiinţându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă. Apostolii au fost aduşi în chip minunat pe nori, la Ierusalim, pentru a fi alături de Maica Domnului şi a-i aşeza trupul în mormânt.

 

După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă, notează Sfântul Ioan Damaschin, a urmat momentul în care Domnul Însuşi s-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei, moment ce cunoaşte o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă. Atunci, ea a rostit: „Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Acestea zicând, şi-a dat duhul, ca şi când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.

 

După Adormirea Maicii Domnului, tradiția spune că mai mulți oameni prezenți la eveniment s-au îndreptat spre Ghetsimani, acolo unde i se pregătise mormântul. Potrivit tradiției, există două versiuni asupra întâmplărilor după Adormirea Maicii Domnului.

 

Prima versiune este cunoscută publicului drept, trupul Fecioarei Maria a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre locurile cerești. A doua versiune cunoscută este că trupul Fecioarei Maria a fost răpit la cer din mâinile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în momentul în care se pregăteau să îl pună în mormânt, în acel moment, în mâinile lor rămânand doar pânza în care Maica Domnului era înfășurată.

 

 

 

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria

În fiecare an, cu ocazia sărbătorii, în mai multe zone din țară, românii respectă o serie de obiceiuri și tradiții. Nu sunt rezultate dovedite în urma obiceiurilor urmate, însă respectarea lor de zeci de ani de către oameni le oferă continuitate și astăzi. Printre cele mai urmate obiceiuri de Sfânta Maria sunt:


  • În dimineața sărbătorii se organizează slujbe și hramuri bisericești;

  • Femeile aduc în biserică bucate pe care preotul le sfințește și le impart apoi credincioșilor, în amintirea celor trecuți în neființă;

  • Se obișnuiește să se împartă fructe de toamnă precum struguri și prune

  • Obiceiul de Sfântă Maria este ca fetele nemăritate să culeagă flori din grădină, pe care să le ducă la biserică și să le așeze pe icoane. În felul acesta, famila este protejată de boli și necazuri în tot anul.

  • Femeile însărcinate sunt protejate de Maica Domnului și, pe 15 august, rugăciunile pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos le sunt ascultate.

  • O tradiție veche, dar urmată și în zilele noastre, este aceea în care fetele tinere, care doresc să se căsătorească, folosesc apa cu busuioc pentru ștergerea icoanei Maicii Domnului. Se spune că acest obicei le va ajuta să își întâlnească alesul.

  • Potrivit superstițiilor, în ziua Adormirii Maicii Domnului nu este recomandat să îți tunzi părul și se interzice scăldatul în ape curgătoare. În caz contrar, rugăciunile către Maica Domnului nu vor fi auzite.


Din data de 15 august se deschide și sezonul petrecerilor, nunți și botezuri, târguri sau alte evenimente de toamnă. Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii toamna va fi lungă şi călduroasă.

Perioada dintre Sfânta Marie Mare, 15 august, şi Sfânta Marie Mică, 8 septembrie, mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, potrivit tradiţiei, este considerată potrivită pentru semănăturile de toamnă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble