Analiza sentințelor judecătorești privind legile fondului funciar nepuse în aplicare

Analiza sentințelor judecătorești privind legile fondului funciar nepuse în aplicare
|||
Subprefectul Altfatter Tamás a convocat astăzi o întâlnire cu reprezentanții Comisiilor locale de fond funciar Petrești.
Conducerea Instituției Prefectului convoacă fiecare Comisie locală de fond funciar în parte pentru a face o analiză a sentințelor judecătorești nepuse în aplicare și cu grad mare de dificultate și a cererilor la legile fondului funciar acordând termene clare și precise în vederea soluționării dosarelor.
În cazul comunei Andrid există un număr de 10 sentințe civile nepuse în aplicare. S-au purtat discuții pe fiecare sentință în parte și au fost stabilite termene pentru rezolvarea acestora.
Subprefectul Altfatter Tamas a menționat că astfel de întâlniri vor continua și în perioada următoare, cu reprezentanții fiecărei comisii locale unde sunt întârzieri în aplicarea legilor fondului funciar.
Vineri, 23 august 2024 de la ora 9 e convocată o întâlnire cu reprezentanții Comisiilor locale de fond funciar Sanislău.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble