În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Carei, prin Centrul Cultural al Municipiului Carei și în parteneriat cu Societatea Cultural- Patriotică „Avram Iancu” – Filiala Carei, duminică 25 august 2024 va avea loc cea de-a XXIII – a ediție a festivalului „Zilele Iancului”, în localitatea Ianculești.
Și anul acesta va fi un prilej de primenire sufletească, de reafirmare a unei identități puternice și mândre. Moții de la câmpie sunt inima prin care românismul bate în Sătmar cel mai puternic.
De la ora ora 10:00 va avea loc slujba religioasă, de la ora 12:00 – sfințirea Monumentului din curtea Bisericii în cinstea familiilor care au înființat satul și de la ora 12:30 un parastas la monumentul lui Avram Iancu și depuneri de jerbe.
De la ora 18:00 în cadrul spectacolului folcloric vor evolua: Valeria și Traian Ilea, Cristian Fodor, Formația „Argus” – Călin Borșe și Daniel Fernea, Răzvan Roșu și Grupul „Tecerașii”, Lavinia Pop, Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene” și soliștii: Karina Molnar, Alexandra Deac, Aida Negrea, Alexandra Nagy, Marian Deac, Giulia Pop, Luca și Tudor Molnar; Lina Șchiop alături de tulnicăresele și tulnicarii din Ianculești, Fiii Satului Ianculești. Tot cu această ocazie va avea loc prezentarea volumului „DE LA MUNTE PE HĂMOACĂ – 100 de ani de la colonizarea moților în județul Satu Mare” de Răzvan Roșu.




















