Sâmbătă, 10 august 2024, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat capela de cimitir a Parohiei Ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Valea Seacă, Protopopiatul Oaș, județul Satu Mare, după care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în pridvorul capelei de un sobor slujitor sub protia ierarhului, în prezența credincioșilor și a autorităților locale.
Amintim aici pe Pr. Adrian Mihali – consilier eparhial, Pr. Ioan Socolan – protopopul Sătmarului, Pr. Marcel Malanca – protopopul Oașului, Pr. Dorin Iosif Mureșan – parohul credincioșilor, Pr. Gabriel Groza – directorul Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, Arhid. Gherasim Nap, Arhid. Onuț Păcurar – referent al Secretarului Eparhial, alături de alți preoți invitați.
Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Timotei Sătmăreanul a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Mesteacăn, Protopopiatul Oaș, pe părintele diacon Vasile Botiș.
De asemenea, părintele paroh Mureșan Dorin Iosif a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce, iar mai mulți binefăcători au fost distinși cu Diploma Anului Omagial.
La eveniment au fost prezenți președintele PSD Satu Mare ,Mircea Govor,primarul comunei Tarna Mare ,Mariana Sobius,prefectul județului Satu Mare ,Ioan Tibil,șeful de cabinet al prefectului ,Radu Iancu,directorul adjunct al Direcției Agricole,Ghiță Șimon.






















