Evenimentul a fost marcat de prezența Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului
Astăzi, 25 august 2024, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Oliviu Buzgău, a răspuns invitației primarului comunei Bârsău, Traian Ciurdaș, și a participat alături de credincioșii comunității la resfințirea bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavril” din Bârsău de Jos, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.
Evenimentul a fost marcat de prezența Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care a rostit un profund cuvânt de învățătură plin de har și înțelepciune. Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența unui sobor de preoți, ceea ce a accentuat importanța spirituală a acestui moment pentru comunitatea locală. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Iustin i-a acordat primarului Traian Ciurdaș o diplomă omagială, în semn de înaltă apreciere și aleasă prețuire pentru contribuția, sprijinul și jertfelnicia adusă la înnoirea și împodobirea bisericii.
Resfințirea acestui lăcaș de cult reprezintă o reafirmare a valorilor religioase și culturale, întărind legăturile care ne unesc în credință și tradiție.





















