O crimă violentă a avut loc în seara de 25 septembrie în municipiul Carei. Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, un conflict izbucnit spontan între doi bărbați a culminat cu o tragedie. Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost lovit mortal în zona capului cu o cărămidă, în curtea Casei Armatei, în imediata apropiere a Sinagogii. Corpul neînsuflețit al victimei a fost descoperit într-o anexă, prezentând răni severe și fiind găsit într-o baltă de sânge.
La locul faptei au intervenit echipe complexe de polițiști de Investigații Criminale, criminaliști și procurori, care au început imediat activități de culegere a probelor și cercetări amănunțite pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.
Anchetatorii au identificat un prim suspect, un bărbat de aproximativ 35 de ani, cunoscut pentru antecedente penale, inclusiv infracțiuni de incendiere. Suspectul, originar din Carei, este cunoscut autorităților locale, iar investigațiile continuă pentru a aduna dovezi suplimentare și a stabili cu exactitate motivul conflictului.
Ce spun procurorii sătmăreni
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, din data de 26.09.2024, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 C.pen.
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, din data de 26.09.2024, s-a dispus continuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către suspectul T.R.R. a infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 C.pen.
În fapt, s-a reţinut că, în seara de 25.09.2024, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, numitul T.R.R., în vârstă de 36 de ani, persoană fără adăpost, în timp ce se afla în incinta fostei Case a Armatei din municipiul Carei – clădire dezafectată, i-a aplicat numitului M.M. – în vârstă de 65 de ani, persoană fără adăpost, mai multe lovituri de cuţit în spate şi lovituri cu o cărămidă în zona capului.
Faţă de suspectul T.R.R. în data de 26.09.2024 s-a dispus măsura reținerii, iar raportat la probele administrate, procurorul de caz va dispune măsurile legale.
Cercetările în cauză sunt efectuate prin anchetă proprie de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie.
Karina Brodi




















