Între personalitățile născute în familia Șuta din Sătmărel, una dintre cele de vază din această localitate, se distinge și figura unui librar cum n-a mai avut Sătmarul..., Dumitru Șuta. S-a născut la 16 septembrie 1889.
A urmat trei clase gimnaziale la Liceul Catolic Regesc din Satu Mare. A intrat, după terminarea gimnaziului, ucenic la Novotny, unul dintre cei mai mari librari din capitala Ungariei. În 1915 a fost mobilizat, în Regimentul 15 Infanterie, care avea sediul la Mukacevo. A luat parte la toate marile bătălii de pe fronturile italian și albanez. Dovadă sunt cele 4 medalii și ordine militare primite: Medalia de argint pentru vitejie, Medalia de bronz pentru vitejie, Crucea Carol acordată participanților la război care acumulaseră 3 ani pe front și Medalia comemorativă a războiului.
După război își continuă ucenicia la Budapesta, unde s-a căsătorit cu Olga Heintz (1895-1970), fiica unui german și a unei maghiare, care locuiau la Jászberény. Cu toate că librarul Novotny a insistat ca tânăra pereche să rămână la Budapesta, cei doi au ales să trăiască la Satu Mare, oraș deja integrat în noul stat român.
A avut o familie frumoasă, cu două fete, Olga și Eva, căsătorite cu două personalități ale vieții intelectuale românești, dr. Mihai Șuta și judecătorul Ioan Trifu, proveniți din două vechi familii nobiliare românești, prima din Sătmărel iar cea de a doua din Țara Chioarului.
Dumitru Șuta a deținut cea mai mare firmă de comercializare a cărții și a produselor de papetărie din Satu Mare în perioada interbelică. Firma „Dumitru Șuta, comerciant, librar, papetar” și-a început activitatea în 23 martie 1925 la Satu Mare, dar probabil că începutul a fost cu un an mai devreme, cum figurează într-o culegere închinată personalităților din Ardeal.
A sprijinit în perioada interbelică şcolile româneşti din Satu Mare, donând cărți, în special liceului „Mihai Eminescu”. Din mărturisirile fiicei Eva cunoaștem că adeseori oferea puilor de români, și nu numai!, rechizite la prețuri mici sau... subvenționate din truda lui.
După eliberarea „ultimei brazde” de pământ românesc, la 25 octombrie 1944, Dumitru Șuta s-a numărat printre cei care au pus umărul la reorganizarea vieții sociale și culturale românești în orașul Satu Mare. Venise luna ianuarie a anului 1945 și nu se reușise încă deschiderea vreunei școli românești. Sub îndrumarea protopopului greco-catolic, dr. Ioan Dragomir, un grup de intelectuali români, s-a întâlnit în incinta Librăriei Șuta, pentru a pune la cale deschiderea măcar a Liceului „Mihai Eminescu”. În acel grup de inițiativă mai găsim, alături de Dumitru Șuta, câțiva fii ai Sătmărelului: dr. Ioan Șuta și fiul său, dr. Mihai Șuta, precum și dr. Vasile Șuta, fost prim-pretor la Ardud, de asemenea Ioan Șuta (nepot al librarului, viitor coleg de breaslă al lui, cu activitate rodnică la Baia Mare între anii 1950-1980). După acea întâlnire din ianuarie 1945, Dumitru Șuta s-a deplasat la București, de unde, în baza relațiilor temeinice pe care le avea cu editurile de acolo, a adus la Satu Mare o jumătate de vagon cu 1300 de colete conținând manuale pentru toți anii și toate materiile necesare școlilor.
Se poate afirma că a reușit să înființeze o dinastie a librarilor, întrucât la Baia Mare, multă vreme, cele mai importante librării erau conduse de către nepoții săi, care îi fuseseră ucenici și calfe.
Dumitru Șuta a repausat în anul 1952 și a fost înmormântat în cimitirul de la Podul Decebal din Satu Mare.
***
La parterul Bibliotecii Județene Satu Mare, am amenajat o vitrină expozițională în memoria librarului Dumitru Șuta.
Bibliografie:
Viorel Ciubotă, Viorel Câmpean, „Dumitru Șuta, un mare librar al Sătmarului”, în „Eroii Neamului”, Satu Mare, an IX, (serie nouă), nr. 4 (33), decembrie 2017, pp. 64-66.
