Locuri disponibile la „Farmacie”, respectiv „Nutriție și Dietetică”, la UVVG

Locuri disponibile la „Farmacie”, respectiv „Nutriție și Dietetică”, la UVVG

„Despre viitorul unui absolvent UVVG în două domenii de interes major”
*Într-un interviu cu dna conf. univ. dr. Simona Ardelean, decan al Facultății de
Farmacie din cadrul UVVG
Domeniul farmaceutic este unul dintre cele mai de succes segmente de
activitate de pe piață și este într-o continuă dezvoltare. Aici ne referim atât la
aspectul evoluției cercetării și a descoperirilor în domeniu, cât și al dezvoltării
sub aspect comercial. Indiferent de unghiul din care o privim, activitatea
farmaceutică atrage în fiecare an forță de muncă, considerabilă din punct de
vedere numeric. Un alt domeniu în creștere este cel al nutriției. Indiferent că
vorbim despre problematici patologice sau ne referim doar la o creștere a grijii
românilor pentru sănătatea fizică și pentru aspectul propriului corp, absolvenții
studiilor în această specializare nu se lovesc de problema găsirii unui loc de
muncă. Ambele programe de studiu, atât Farmacia, cât și Nutriție și Dietetică,
se regăsesc în oferta educațională a Universității de Vest „Vasile Goldiș”
pentru anul universitar 2024-2025. Un aspect important pentru cei interesați de
o carieră de succes, mai au câteva zile la dispoziție pentru a se înscrie în
program. Despre cele două obiecte de studiu, am stat de vorbă cu doamna
conf. univ. dr. Simona Ardelean, Decan al Facultății de Farmacie din cadrul
UVVG.
- Doamna decan, coordonați activitatea unei structuri de învățământ de
real interes și performanță, în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”
din Arad.
- Într-adevăr, sunt decanul uneia dintre Facultățile UVVG, care formează
profesioniști într-un domeniu extrem de căutat și cu posibilități de dezvoltare
extrem de variate, pe viitor. Cu sprijinul conducerii universității și în special al
doamnei rector, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, cele două
programe de studiu pe care le coordonez, atât Farmacia, cât și Nutriție și
Dietetică, oferă studenților condiții de studiu la un nivel ridicat, atât ca bagaj
informațional teoretic, cât și practic.
- Mai sunt câteva zile în care persoanele interesate pot să se înscrie în
anul universitar ce stă să înceapă. De ce ar opta tinerii pentru Farmacie
sau Nutriție și Dietetică?
- Sunt două profesii nobile pe care le practicăm în folosul omului și al
comunității și pentru o stare de sănătate bună a societăți în care trăim.
Ambele specializări sunt acreditate și nu în ultimul rând, ne mândrim cu o
echipă de cadre didactice tinere, care asigură adaptarea la cerințele
educaționale moderne și de asemenea, care practică metode de predare
moderne, centrate pe student. Activitatea se desfășoară în laboratoare dotate
conform standardelor ARACIS, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice,
studenții având acces la aparatură, reactivi și instrumentarul de laborator

pentru a-și însuși competențele necesare în vederea devenirii unor buni
profesioniști.
- UVVG este una dintre universitățile cu o bogată activitate extra
curriculară. Bănuiesc că același lucru se poate spune și despre
Facultatea de Farmacie.
- Desigur. Pe parcursul anului se desfășoară evenimente dedicate atât
studenților de la programul de studiu Farmacie, cât și celor de la programul
Nutriție și Dietetică. În acest sens, as dori să enumăr câteva. Cel mai
important eveniment desfășurat în acest an, de exemplu, a fost dedicat Zilelor
Academice Arădene, manifestare cu o adresabilitate spre toți studenții UVVG,
indiferent de specialitate. De asemenea, avem deja tradiționalele „Zile ale
Fitoterapiei Moderne”, respectiv „Ziua Studentului în Farmacie”. În aceeași
măsură, organizăm evenimente în care sunt implicați studenți de la programul
de studiu Nutriție și Dietetică precum „Mod de viață sănătos”, „ABC-ul nutriției
sănătoase”, „Laboratorul de chimie altfel pentru liceeni”. În preajma
sărbătorilor de iarnă realizăm săpunuri artizanale, iar în preajma sărbătorilor
de Paști, săpunul iepurașului. Susținem o serie de workshop-uri tematice,
precum „Ziua microbiomului”, eveniment aflat deja la a doua ediție, „Rolul
farmacistului și al nutriționistului în societatea modernă”. Avem de asemenea,
parteneriate cu școli și licee din municipiu, județ și județele limitrofe. Anul
trecut am avut în vizită un grup de elevi de la un liceu din Timișoara care, în
cadrul Săptămânii Altfel, au participat la manifestări în incinta Facultății de
Farmacie.
- Oferiți studenților posibilitatea unor schimburi de experiență, în
eventuale facultăți partenere din alte state?
- Desigur. Programul Erasmus + regăsit în UVVG oferă atât studenților, cât și
cadrelor universitare, posibilitatea unor schimburi de experiență, atât ca
studiu, pentru studenți respectiv, predare, pentru cadrele didactice.
- Am început discuția pornind de la amploarea domeniului farmaceutic,
înregistrată atât la nivel național, cât global. Ce posibilități de intrare în
piața muncii are un absolvent al Facultății de Farmacie? Am rugămintea
ca apoi să abordăm același subiect din punctul de vedere al
absolventului de Nutriție și Dietetică.
- Programul de studiu Farmacie oferă o paletă largă de posibilități și oportunități
profesionale la absolvire, tocmai în contextul dezvoltării domeniului, la care
făceați referire. Programul de studiu Farmacie, cu o durată de 5 ani, le oferă
studenților pregătirea necesară pentru a deveni buni profesioniști în domeniul
sănătății, putând astfel, la finalul facultății, să acceseze un job bun în domeniul
sănătății, în farmacia comunitară unde va elibera medicamente și va consilia
pacienții. De asemenea, poate să lucreze în farmacia clinică, cunoscută drept
farmacia de spital, unde farmacistul face echipă cu medicul pentru a elabora
împreună scheme de tratament. Locuri de muncă adresate absolventului
nostru se regăsesc și în laborator, în depozite farmaceutice, în industria

farmaceutică sau cosmetică, în public relations sau în marketing. În ceea ce
privește programul de studiu Nutriție și Dietetică, acesta oferă de asemenea o
serie de posibilități de angajare la finalul facultății. Nutriționistul este în postura
de a se adresa atât omului sănătos, cât și omului bolnav, având un rol
primordial în prevenție, cât și în partea de terapie. Dincolo de faptul că poate
să își deschidă propria afacere, poate opta pentru un job în clinici, spitale,
grădinițe, centre spa, case de bătrâni, restaurante, în educație și cercetare.
- Dacă vorbim despre Nutriție și Dietetică, programul poate fi axat pe
domeniul sănătății cât și pe industrie alimentară. Pe care dintre cele
două variante pregătește UVVG profesioniștii?
- Într-adevăr, este posibilitatea programului de studiu Nutriție și Dietetică, din
punct de vedere al industriei alimentare, însă UVVG se axează pe domeniul
sănătății. De aici și oferta variată de locuri de muncă puse la dispoziția
absolvenților noștri. Studenții UVVG fac practică în spital, în laboratoare de
specialitate, lucrează cu pacientul și pentru el. La absolvire, aceștia se pot
înscrie în Colegiul Nutriționiștilor care le conferă un alt statut.
- Ambele specializări sunt acreditate?
- Da. Ambele programe de studiu sunt acreditate internațional. Ne bucurăm de
acreditare, de o echipă de profesori tineri și bine pregătiți, de laboratoare cu
aparatură modernă conform standardelor ARACIS și de programe extra
curriculare interesante. Alte facilități de care beneficiază studenții noștri sunt
liga studenților, burse, voluntariat, centru lingvistic, accesul la baze sportive.
La absolvire, pot urma un rezidențiat și nu în ultimul rând, la UVVG pot urma
școala doctorală. Oferim mult și suntem într-un continuu proces de dezvoltare,
în a asigura studenților cadrul și șansa de a se pregăti pentru cel mai frumos
și provocator domeniu – munca în folosul omului și pentru oameni!
- Cum și până când se mai pot înscrie persoanele interesate de o carieră
în aceste domenii?
- Înscrierile în cele două programe de studiu amintite se fac până în data de 20
septembrie a.c. orele 17.00, pe platforma online a UVVG Inscriere Online -
Admitere 2024 (uvvg.ro). Cei care întâmpină orice fel de problemă tehnică sau
de altă natură, se pot adresa colegelor noastre de la Centrul de Înscrieri,
deschis la sediul Rectoratului UVVG, din Bdul Revoluției nr 94-96, zilnic între
orele 8.00-17.00, iar sâmbăta, între orele 8.00-14.00.
- Vă mulțumesc și vă doresc succes!
- Și eu vă mulțumesc!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble