Probleme la punctul de trecere a Frontierei Urziceni

Probleme la punctul de trecere a Frontierei Urziceni

Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean maghiar, deoarece la ieșirea din țară a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul pe care-l conducea. Sâmbata, 31 august, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare s-a prezentat un cetățean maghiar în vârstă de 58 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din autoturism și remorcă, ambele înmatriculate în Ungaria. Cu ocazia verificării documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au constatat că persoana aflată la volan nu deține categoria corespunzătoare pentru a conduce acest mijloc de transport. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Permis de conducere fals descoperit la vama din Urziceni.
Bărbat din Satu Mare, anchetat

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Urziceni cercetează un cetăţean român care a prezentat la ieșirea din ţară un permis de conducere fals, având însemnele autorităților din Republica Moldova. În Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, în vârstă de 41 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza județului Satu Mare, conducea un autoturism înmatriculat în România.
Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, șoferul a prezentat polițiștilor și un permis de conducere care nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble