Tragerea la sorți a membrilor BECJ pentru alegerile parlamentare

Tragerea la sorți a membrilor BECJ pentru alegerile parlamentare
Tragerea la sorți a membrilor Biroului Electoral de Circumscripție Jutețeană nr. 32 Satu Mare, pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
Având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile H.G. nr. 1034/2024 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, nr. crt. 18, se aduce la cunoștință publică faptul că în data de 18.09.2024, ora 11:00, la sediul Tribunalului Satu Mare, Sala nr. 9 (Sala Mare), va avea loc desemnarea în ședință publică, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exercițiu ai tribunalului județean, a celor trei judecători pentru constituirea Biroului Electoral de Circumscripție Jutețeană nr. 32 Satu Mare, pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 01 decembrie 2024.
Președintele Tribunalului Satu Mare
Judecător Cardonel-Felix Mureșan
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble