Vârstnicii din întreaga țară au primit cadoul perfect din partea guvernării PSD chiar de ziua lor. În data de 1 noiembrie a intrat în vigoare decizia privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei. Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Marcel Ciolacu, precum și de secretarul general, Paul Stănescu.
„Astăzi, de «Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice» intră în vigoare și decizia privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei.
O măsură care se aplică tuturor pensiilor din sistemul public, dar și pentru cel de apărare și ordine publică și care completează reforma pensiilor intrată în vigoare la 1 septembrie, prin care am eliminat inechitățile și am făcut dreptate pentru 3.8 milioane de pensionari.
Astfel de măsuri se adaugă altor decizii de protecție socială pe care le-am promovat în această guvernare pentru vârstnicii cu venituri mici. De aceea, am decis creșterea unor plafoane de venituri pentru care pensionarii primesc sprijin pentru achiziția de alimente și medicamente sau pentru plata facturilor la încălzire.
Prin toate aceste măsuri și reforme, cred că am demonstrat că prezența noastră la guvernare reprezintă cea mai sigură garanție pentru pensionari că interesele lor sunt apărate și corect reprezentate în actul de guvernare. Pentru că asta înseamnă respect față de cei care au muncit o viață!
La mulți ani, tuturor părinților și bunicilor noștri!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD.
“PSD este și va rămâne partidul care oferă protecție seniorilor. Trebuie să le reamintim tuturor, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, că de când am intrat la guvernare, măsurile pe care le-am propus nu au rămas doar la stadiul de politici publice, ci au devenit promisiuni împlinite.
De astăzi, 1 octombrie, va intra în vigoare și neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, o măsură ce va asigura un trai mai decent pentru cei mai vulnerabili dintre noi. Am promis, de asemenea, o reformă a sistemului de pensii și ne-am ținut de cuvânt. De la 1 septembrie 2024, pensiile reflectă mai corect contribuția fiecărui român și asigură o echitate reală între seniorii care au muncit și au contribuit în mod egal de-a lungul vieții.
Pentru că, în final, nu este vorba doar despre pensii mai mari, ci despre respectul pe care îl datorăm părinților și bunicilor noștri, celor care au făcut atât de mult pentru această țară”, a spus și Paul Stănescu, secretar general PSD.




















