Unul dintre cei mai longevivi primari din județul Satu Mare este Ovidiu Duma. Acesta a fost reinvestit luni, în cadru ceremonial, pentru a șaptea oară la rând primar al orașului Ardud. Tot cu aceeași ocazie, noi consilieri locali au depus jurământul.
Ovidiu Duma, la al șaptea mandat
În cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate luni după-amiază, primarul Ovidiu Marius Duma a preluat oficial prerogativele mandatului 2024-2028 și împreună cu membri aleși ai Consiliului Local Ardud a depus jurământul de investire în funcție, conform legislației în vigoare.

Ceremonia a avut loc la Primăria Orașului Ardud în prezența dlui prefect Ioan Tibil, a oficialităților și reprezentanților instituțiilor locale, județene și naționale, dar și a cetățenilor care și-au dorit să fie martorii acestui moment.
În urma validării rezultatelor alegerilor de către Biroul Electoral, noii aleși locali ai orasului Ardud și-au preluat astăzi mandatele în mod oficial.
Ovidiu Duma preia cel de-al șaptelea său mandat de primar, fără a mai pune la socoteală primii doi ani când a ocupat această funcție.
”Sunt onorat să preiau acest mandat și să mă pun din nou în slujba comunității, așa cum o fac de mai bine de două decenii. Mă angajez să continui dezvoltarea localităților noastre prin finanțări europene și naționale, prin proiecte concrete, centrate pe cetățeni. Vom munci împreună cu noul Consiliu Local pentru a continua dezvoltarea localităților noastre” a declarat dl primar Ovidiu Duma cu acest prilej.

Consilierii locali au depus jurământul
În cadrul evenimentului, consilierii locali au depus jurământul de credință în slujba comunității, afirmând angajamentul lor de a servi interesele cetățenilor din orașul Ardud.
Componența Consiliu Local 2024-2028 este următoarea:

1. BOLBA MIRCEA (PNL)
2. BOTCA DANIEL (USR)
3. CHIȘ RADU VASILE (PSD)
4. FETZ STEFAN (FDG)
5. FRENȚI DANIEL (AUR)
6. FRENTI SIMONA (AUR)
7. IACOBUȚĂ NELI (FD)
8. LUKACS GABOR (UDMR)
9. MARTIN LILIANA LIDIA (PNL)
10. MELNIC ȘTEFAN (PSD)
11. MOLNAR ZSOLT (UDMR)
12. POP GHEORGHE (PNL)
13. SABĂU IOAN GAVRIL (PNL)
14. SIGHIARTĂU VASILE (PNL)
15. SILAGHI DANIEL (AUR)




















