Conducerea și elevii Liceului cu program Sportiv (LPS) Satu Mare au avut plăcerea, la data de 21 octombrie, să deschidă cea de-a treia mobilitate a proiectului nostru Erasmus+, "Young Europeans – The CREW – Creative and Responsible Environment Warriors". În cadrul acestui eveniment deosebit, au avut alături partenerii lor din Cehia, Italia, Polonia, Portugalia și Turcia, împreună cu echipa de profesori și elevi ai școlii noastre, toți uniți de un scop comun: responsabilitatea față de mediu și colaborarea internațională.
Această mobilitate marchează o etapă importantă în cadrul proiectului, după primele două mobilități din Italia și Turcia.
”Suntem onorați să fim gazda acestui eveniment, unde fiecare activitate are rolul de a forma „războinici creativi și responsabili ai mediului", pregătiți să contribuie la schimbarea pozitivă a comunităților lor”, au spsu cei de la LPS Satu Mare.
Programul a fost unul plin de momente speciale, cu activități care au pus în valoare diversitatea și colaborarea internațională:
Ziua a început cu primirea oaspeților, în spiritul tradiției românești, printr-un gest de ospitalitate specific, oferindu-le pâine și sare. Acest moment a adus o notă de căldură și respect în deschiderea evenimentului.
A urmat festivitatea oficială, deschisă de discursul prof. Ligia Monica Banciu, director și coordonator al proiectului, care a subliniat importanța colaborării internaționale în cadrul Erasmus+ și rolul fiecărei școli partenere în atingerea obiectivelor comune. Inspectorul Școlar General, prof. Anișoara Boitor, a evidențiat impactul educației internaționale asupra dezvoltării elevilor și profesorilor, accentuând beneficiile semnificative ale colaborării Erasmus+ în comunitățile noastre.
Un moment emoționant a fost intonarea imnurilor fiecărei țări participante – Cehia, Italia, Polonia, Portugalia, Turcia și România – alături de imnul Uniunii Europene, „Oda bucuriei”. Acesta a subliniat atât unitatea, cât și diversitatea noastră europeană, lăsând o impresie profundă asupra tuturor celor prezenți.
Un alt moment deosebit de care cei de la LPS sunt foarte mândri a fost dansul și muzica tradițională, interpretate cu măiestrie de Ardeleanu Nicolas, din clasa a V-a, alături de o colegă talentată. Acești tineri i-au făcut pe cei de la LPS să fie mândri că sunt sătmăreni și că la Satu Mare sunt astfel de copii care duc cu pasiune și dedicație mai departe tradițiile noastre culturale.
Au urmat prezentările culturale ale fiecărei țări partenere, oferindu-ne o privire unică asupra tradițiilor și valorilor lor, contribuind astfel la înțelegerea diversității culturale și la consolidarea colaborării internaționale.
După festivitatea de deschidere, au urmat primele activități comune ale partenerilor, în cadrul unei sesiuni speciale de incluziune, coordonate de doamna consilier școlar Seucan Daniela. Participanții s-au implicat în sesiuni de teambuilding precum „Minți diverse, o echipă: Construirea unor conexiuni incluzive” și „Sărbătorirea diversității: Construirea unei comunități incluzive”, menite să promoveze incluziunea socială și să creeze punți între comunitățile diverse.
După-amiază, profesorii au explorat orașul nostru într-un tur ghidat, iar elevii au participat la un concurs Treasure Hunt, organizat cu sprijinul Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu", unde au avut ocazia să descopere locuri interesante din Satu Mare și să-și testeze abilitățile de echipă.
Toate aceste momente au contribuit la succesul primei zile a celei de-a treia mobilități a proiectului nostru Erasmus+!





















