LA MULȚI ANI, SMURD SATU MARE!
15 ANI de activitate! Uniți, responsabili, dedicați salvării de vieți, instruiți și pregătiți pentru a performa și a se adapta în situații limită! Serviciul Medical de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare Satu Mare a fost inaugurat oficial în data de 29 octombrie 2008, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene.
Panglica de inaugurare a fost tăiată de prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, col. Gheorghe Strâmb, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Satu Mare, Dorina Dragoş Guran, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Gabriela Notarius, şi medicul şef al Unităţii Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, Adriana Moldovan.
În 30.07.2008 la Satu Mare s-a semnat Protocolul privind acordarea asistenței medicale de urgență în județul nostru de către: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş ” al județului Satu Mare, Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, Spitalul Județean de Urgenţă Satu Mare și Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare, în temeiul Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.




















