Mașină căutată de autoritățile din Marea Britanie, oprită la intrarea în țară

Mașină căutată de autoritățile din Marea Britanie, oprită la intrarea în țară
|||

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au oprit la intrarea în țară un autovehicul, marca Renault Trafic, în valoare de 125.000 lei, care figura ca fiind căutat de autoritățile din Marea Britanie.

În data de 7 octombrie, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean român în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Suceava. Aceasta conducea un autovehicul marca Renault Trafic, înmatriculat în Marea Britanie.

Cu ocazia formalităților de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este căutată de către autoritățile din Marea Britanie, având mențiunea bun căutat pentru confiscare, fiind declarată furată chiar în aceeași zi de la o firmă de închirieri auto din țara respectivă.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul în valoare de 125.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalul cercetărilor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble