ână în prezent, au fost sesizate şapte semnalări de continuare a propagandei electorale în mediul online. Dintre acestea două au fost confirmate și cinci sunt în curs de verificare, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei.
De asemenea, a fost înregistrat și un incident privind distrugerea unui afiș electoral, în acest sens fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 de lei fiecare.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului urnei de vot în municipiul Carei.
În județul Satu Mare, au fost înregistrate 2.138 de cereri pentru urnă mobilă, dintre care 880 sunt destinate persoanelor aflate în penitenciar, arest preventiv și în spital. Din totalul cererilor de urnă mobilă depuse pe raza județului au fost soluționate aproximativ 90 %.
Vă asigurăm că structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Satu Mare continuă misiunile pentru îndeplinirea obiectivului principal de a asigura desfășurarea acestor alegeri în condiții de siguranță pentru ca cetățenii să-și poată exercita liber dreptul constituțional la vot.




















