Un neamţ care şi-a ucis cu sânge rece soţia, prins în România în timp ce încerca să scape. Complice la crimă a fost o româncă
Urmărit pentru omor în Germania, a fost prins în timp ce încerca să-şi piardă urma în România, mai exact la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, din judeţul Satu Mare.
După ce şi-ar fi ucis soţia cu sânge rece, bărbatul de origine germană a fugit în ţara noastră, însă, la scurt timp, după ce a vrut să părăsească şi România, a fost prins de poliţiştii de frontieră. Mai mult, acesta nu ar fi acţionat singur.
Complice la crimă ar fi şi o femeie de 36 de ani din municipiul Maramureş, care locuia în Satu Mare fără forme legale. Cei doi au fost reţinuţi, iar poliţiştii au deschis o anchetă. Culmea, în momentul în care a fost prins de agenţi, individul avea asupra sa droguri de mare risc, conform Observator.
Ambii vor rămâne în arest până când vor fi soluționate procedurile, cei doi ar urma să ajungă în Germania pentru a-și ispăși pedepsele.
Ce spun poliţiştii sătmăreni
La data de 8 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare două mandate europene de arestare, emise de autoritățile din Germania, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
În urma activităților investigative desfășurate, polițiștii au identificat, pe raza municipiului Satu Mare, o femeie de 36 de ani, din județul Maramureș.
Cea de-a doua persoană, un bărbat de 39 de ani, cetățean german, a fost depistată în Petea, la Punctul de Trecere al Frontierei România-Ungaria.
Cele două persoane sunt bănuite de comiterea infracțiunii de omor calificat, pe teritoriul Germaniei.
Față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În continuare, polițiștii români colaborează cu autoritățile germane, în sprijinul anchetei în curs.
Femeia are domiciliul, dar fără forme legale, în municipiul Satu Mare.




















