FOTO. Campanie antidrog în trenuri și gările sătmărene. Tinerii, cei vizați

FOTO. Campanie antidrog în trenuri și gările sătmărene. Tinerii, cei vizați
|||||

La data de 19 noiembrie a.c, Grupul de Lucru Operativ-Prevenire Droguri, format din polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Satu Mare, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, polițiștii Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, jandarmii Compartimentului de Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, polițiștii Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare precum și reprezentanții din cadrul Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, au desfășurat o acțiune în stațiile de cale ferată Satu Mare, Halmeu, Medieșul Aurit și pe trenurile de călători, pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe cu efect psihoactiv în rândul elevilor și a tinerilor.

Grupul de Lucru Operativ - Prevenire Droguri are ca scop abordarea comprehensivă și integrată a problemei consumului de droguri în comunitate. Activitățile grupului includ implementarea programelor educaționale destinate în special elevilor și tinerilor, organizarea campaniilor de conștientizare pentru a atrage atenția asupra problemelor legate de traficul și consumul de droguri, și dezvoltarea programelor de recreere și a activităților alternative pentru tineri.

Cu ocazia acțiunii desfășurate, membrii Grupului de Lucru Operativ-Prevenire Droguri au

distribuit materiale educative despre prevenirea consumului de droguri și efectele acestora asupra sănătății și vieții sociale.

De asemenea au purtat discuții cu călătorii, aceștia fiind informați cu privire la riscurile pe care le implică consumul și traficul drogurilor sau a substanțelor psihoactive, precum și răspunderea legală pe care o atrage aceasta. Totodată acestora li s-a adus la cunoștință și faptul că posesia armelor albe în spațiile publice este interzisă.

Grupul de Lucru Operativ-Prevenire Droguri, prin activitățile sale, își propune să continue să informeze și să educe publicul despre riscurile asociate consumului de droguri și să promoveze un mediu sănătos și sigur pentru întreaga comunitate.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble