Întâlnirea consilierului de stat, prof. Dr.  Carmen Orban, cu reprezentanți ai pacienților cu boli rare

Întâlnirea consilierului de stat, prof. Dr.  Carmen Orban, cu reprezentanți ai pacienților cu boli rare

Consilierul de stat Carmen Orban a avut în data de 7 noiembrie, la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentantul pacienților cu fibroză chistică, domnul Mihăiță Bariz, și doamna Dorina Chiriac, reprezentant al unor pacienți cu boli neurologice rare și mamă a unei fetițe cu o formă rară de epilepsie.

Tema discuției a constituit-o aplicarea neunitară a prevederilor Ordonanței de urgență 106/2024, care a modificat legea 95/2006, și care prevede posibilitatea continuității acordării de servicii medicale în centrele de pediatrie, a pacienților cu boli rare și după vârsta de 18 ani, până la 21 de ani.

Prezent la întâlnirea de la Palatul Victoria, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberiu Brădățan, a confirmat că la Ministerul Sănătății a fost constituit, încă de săptămâna trecută, un grup de lucru care să verifice modul de aplicare a prevederilor legii, identificarea barierelor pentru aplicarea ordonanței și pentru găsirea unor soluții imediate.

Reprezentanții Guvernului au agreat transmiterea de urgență către toate unitățile sanitare care acordă servicii medicale de pediatrie a unui document prin care să precizezemanagerilor obligativitatea respectării ordonanței, precum și a tratării  pacienților cu boli rare aduși de serviciile de Ambulanță în toate unitățile de urgență, inclusiv pediatrice.

Rezolvarea acestor cazuri reprezintă o prioritate a Guvernului care a și adoptat, în acest scop, Ordonanța de urgență 106/2024.

La întâlnirea de la Palatul Victoria a participat și consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Minel Ivașcu.

 

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble