Primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok-Gurzău, concentrează eforturile pe un proiect ambițios ce promite să transforme localitatea într-o atracție turistică de renume: construcția Parcului Balnear Beltiug. Acesta va fi o adevărată bijuterie, integrată în peisajul natural al zonei și menită să atragă atât turiști, cât și investesc.
„Este unul dintre obiectivele mele prioritare, alături de introducerea gazului metan în comună. Zona noastră este binecuvântată cu un peisaj natural deosebit, iar pe termen lung un avantaj imens. Deși avem provocări, sunt convins că vom reuși să transformăm acest proiect în realitate”, a declarat Ioan Bartok-Gurzău într-un interviu acordat televiziunii Nord Vest TV.
Detalii despre acest obiectiv
Parcul Balnear va fi situat în intravilanul comunei Beltiug, la aproximativ 2,8 kilometri de drumul principal, pe o suprafață impresionantă de 89.437 de metri pătrați, ce aparține domeniului public al comunei. Proiectul prevede modernizarea și extinderea infrastructurii existente, dar și construcția unor obiective noi.
La ora actuală pe teren există două construcții și anume un bazin cu apă termală și vechile vane. Se prevede reabilitarea interioară cât și exterioara a celor trei obiective existente pe teren, respectiv clădirea hotelului, clădirea pentru vestiare și bazinul exterior. Pe lângă cele deja existente se realizează și două construcții noi, o recepție exterioară, o clădire de hidroterapie, două piscine exterioare.
Apa termală, o adevărată comoară
Un element central al proiectului constituie resursa naturală valoroasă a zonei: apa termală. Forată la o adâncime de 1.683 de metri, apa termală din Beltiug ajunge la o temperatură de 65°C și are proprietăți similare cu cele de la Băile Felix, fiind recunoscută pentru beneficii.
„Această resursă naturală este esențială pentru succesul proiectului. Apa termală de la Beltiug este unică și poate contribui semnificativ la dezvoltarea economică a zonei, atrăgând turiști din întreaga țară și chiar din străinătate”, a mai subliniat primarul Ioan Bartok Gurzău.
Beneficii considerabile comunității locale
Proiectul promite să aducă beneficii considerabile comunității locale, creând locuri de muncă și generând venituri suplimentare. În plus, prin modernizarea infrastructurii și valorificarea resurselor naturale, Beltiug poate deveni un model de dezvoltare r
Deși mai sunt pași de făcut până la finalizarea Parcului Balnear, ambiția și dedicarea autorităților locale sunt evidente. Cu sprijinul comunității și al investitorilor, acest proiect ar putea deveni o destinație emblematică în peisajul turistic al României.




















