Accident fatal pe drumul dintre Andrid și Chereușa. Un tânăr a murit după ce a lovit un parapet 

Accident fatal pe drumul dintre Andrid și Chereușa. Un tânăr a murit după ce a lovit un parapet 
||

Un grav accident rutier a avut loc pe 2 decembrie 2024, în jurul orei 22.00, între localitățile Andrid și Chereușa, județul Satu Mare. Potrivit primelor informații, un tânăr de 20 de ani, din localitatea Santău, a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, părăsind partea carosabilă și lovind un parapet metalic. În urma impactului, șoferul a suferit răni grave și a decedat.

Poliția din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

De asemenea, a fost alertat şi Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru gestionarea  situației de urgență. În urma apelului la 112, echipele de intervenție au aflat că șoferul era în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit echipaje ale Detașamentului de Pompieri Carei, cu autospecială de descarcerare și ambulanță SMURD, iar un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat din județ.

Echipajele au constatat că șoferul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, era încarcerat și într-o stare gravă. Victima a fost extrase rapid din autoturism și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

Pe drum, tânărul a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajul medical a început manevrele de resuscitare.

Din păcate, tânărul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decedat de către medicul ambulanței.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Ce spun poliţiştii


La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, între localitățile Andrid și Chereușa.

Din primele verificări, polițiştii au constatat faptul că un conducător auto de 20 ani, din localitatea Santău, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe fondul altor preocupări, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coleziune cu un parapet metalic.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Ce transmit pompierii


Ieri, 02 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost alertat despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Andrid.
Apelul la 112 indica faptul că șoferul autoturismului implicat se află în stare de inconștiență.

Pentru gestionarea situației de urgență, cadrele militare ale Detașamentului de Pompieri Carei au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, fiind solicitat și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă de la nivelul județului.

La sosirea echipajelor, acestea au constatat faptul că informațiile din apel se confirmă, fiind vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în parapetul de pe marginea șoselei, rezultând rănirea șoferului:

- bărbat, de aproximativ 20 ani, încarcerat, aflat în stare de inconștiență.

S-a procedat cu celeritate la extragerea victimei care ulterior a fost predată echipajului medical prezent la fața locului.

Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare dar pe parcursul drumului, victima a intrat în stop cardio respirator.

S-a început de urgență protocolul de resuscitare, însă, din nefericire, tânărul în vârstă de aproximativ 20 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către medicul aflat pe ambulanță.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble