Alocații de aproape 800 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2025

Alocații de aproape 800 de lei  pe lună de la 1 ianuarie 2025
Noul an vine cu vești bune pentru părinți. Alocațiile copiilor se majorează substanțial de la 1 ianuarie 2025. Copiii care au până în doi ani vor primi o alocație de aproape 800 de lei pe lună. Părinții din România au motiv de bucurie. De la 1 ianuarie 2025, alocațiile vor crește substanțial pentru toți copiii. Majorarea se va resimți cel mai bine în buzunarele părinților care au copii de până în doi ani. Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii, de la 1 ianuarie 2025 alocațiile vor crește cu 10,4 % . Astfel, copiii care au până în doi ani și cei cu dizabilități vor primi 794 de lei pe lună, în loc de 719 lei cât primesc în prezent. De asemenea, copiii care au peste doi ani vor primi de anul viitor 323 de lei pe lună. „Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 9 noiembrie 2023, legea care aprobă ordonanța de urgență a guvernului prin care alocația de stat este actualizată anual, automat, cu rata medie a inflației. Majorarea substanțială a alocațiilor vine în ajutorul familiile cu copii, în contextul inflației și al costurilor crescute ale vieții.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble