Iubitorii de porumbei din județul Satu Mare vor avea ocazia să admire cele mai valoroase exemplare de porumbei voiajori din România la Expoziția Provincială Columbofilă, care va avea loc în perioada 14-15 decembrie 2024.
Evenimentul este organizat pentru a doua oară de Asociația Columbofilă "Voiajorul", sub conducerea sătmăreanului Michael Mureșan, și este afiliat Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România și Asociației Naționale Columbofile din România.
Expoziția se va desfășura la Sala de sport Traian Vuia din Satu Mare, începând cu ora 09:30. La acest eveniment vor participa columbofili din diferite colțuri ale țării, inclusiv din Oradea, Maramureș, Sălaj, Timișoara, Arad, Satu Mare și Caraș Severin.
De asemenea, vor fi prezenți și invitați din străinătate, iar invitatul special va fi Marius Tunduc, Președintele Federației Române Columbofile, originar din Oradea.
Pe lângă expoziție, va avea loc și vânzare de porumbei, iar cei mai buni porumbei voiajori vor fi premiați în diferite categorii, cum ar fi viteză, fond și maraton.
Premierea va culmina cu Banchetul Campionilor, care va avea loc pe 14 decembrie, de la ora 17:30, în sala de evenimente a Hotelului Aurora din Satu Mare.
Intrarea la eveniment este gratuită, iar județul Satu Mare este cunoscut pentru faptul că deține 180 de crescători de porumbei. Michael Mureșan, care conduce asociația din 2017, este și organizatorul concursurilor naționale de columbofilie.
Aceasta este o oportunitate rară pentru iubitorii de porumbei de a vedea cele mai bune exemplare și de a se întâlni cu pasionații acestui sport nobil.
„ Filiala şi Asociaţia sunt asociate la Ministerul Sporturilor şi Turismului. Olimpiada s-a ţinut pentru prima dată în România în urmă cu doi ani, la Oradea şi a fost organizată de Marius Tunduc unde au participat columbofili din toată lumea. Porumbeii voiajori cei din categoria de campioni ajung la sute de mii de euro chiar la milioane. Au fost români care au vândut o pereche de porumbei cu 500.000 euro, de exemplu, Daniel Bucaciuc. Porumbeii se mai folosesc la columbodroane unde participă, se dă o taxă de înscrere care costă între 300 de euro şi 10.000 şi poţi să câştigi până la un milion de euro cu ei ”, a preciat preşedintele asociaţiei Michael Mureşan.




















