Fără fastul de altă dată, ţinând cont şi de scrutinul electoral important care a avut loc, Ziua Naţionaă a României a fost marcată într-un cadru solemn la Satu Mare. Au avut loc depuneri de coroane iar ziua s-a încheiat cu un regal foclorica la Casa de Cultură.
Depuneri de coroane şi ceremonial militar şi religios
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au fost organizate de Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”.
La manifestări au fost prezente personalităţi importante ale judeţului nostru precum prefectul Ioan Tibil, peşedintele Consiliulu Judeţean, Pataki Csaba, vicepreşedinţii Mircea Govor şi Cătălin Filip, primarul Kereskenzi Gabor, alţi reprezentanţi.

Manifestările au început cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la statuia lui Vasile Lucaciu, la bustul lui I.C.Brătianu şi la bustul lui Iuliu Maniu.
La orele după-amiazii a avut loc un ceremonial militar și religios, depuneri de coroane la Statuia Eroului Necunoscut. Tot aici a avut loc un program artistic, artificii de zii şi defilare cu personal aparținând Garnizoanei Satu Mare.

PSD Satu Mare a onorat cu cinste Ziua Naţională a României
De Ziua Națională a României, social democraţii sătmăeni au avut onoarea de a participa, alături de sute de sătmăreni, la manifestările desfășurate în municipiul Satu Mare.
Este o zi deosebită, în care cinstim eroii care au luptat pentru unitatea, libertatea și demnitatea acestui popor.
Ceremoniile oficiale și momentele solemne ne-au oferit prilejul de a reflecta asupra valorilor care ne unesc: solidaritatea, respectul pentru trecut și responsabilitatea față de viitor.
“Într-o zi cu o puternică însemnătate națională, este esențial să găsim împreună echilibrul și stabilitatea necesare pentru a merge mai departe. Steagul tricolor și imnul național ne reamintesc că facem parte dintr-o națiune puternică, cu rădăcini adânci și o moștenire culturală de care suntem mândri.
Ziua de 1 Decembrie ne inspiră să păstrăm vie legătura cu tradițiile care ne definesc ca popor și să ne reafirmăm mândria de a fi români.
La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi români!“, se arată într-o informare a PSD Satu Mare.

Regal Focloric
După-amiază, la Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare a avut loc un adevărat Regal Folcloric.
Rând pe rând, pe scena Casei de Cultură au urcat
Petrică Mureșan
Virginia Irimuș
Leontina Dorca
Maria Carmen Sas
Maria Tripon
Călin Borșe
Ionela Bumb
Sergiu Matoșan
Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri sătmărene”: Karina Molnar, Aida Negrea, Alexandra Nagz, Paula Cornea, Giulia Pop,
Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană”
Grupul Vocal Folcloric „Doina Codrului” – Școala Populară de Arte Satu Mare
Ansamblul Folcloric „Vițe de Iederă”
Adrian Lupescu - folk




















