Copiii sunt invitați să se bucure de magia sărbătorilor la Căsuța Moșului, situată în cadrul Târgului de Crăciun din Piața 25 Octombrie, Satu Mare. În fiecare seară, între orele 18:00 și 20:00, Moș Crăciun îi întâmpină cu brațele deschise, emoție și voie bună.
Atmosfera festivă din Căsuța Moșului este completată de dorințele copiilor, colinde și un strop de magie de sărbătoare. Cei mici au ocazia să-i spună Moșului ce-și doresc de Crăciun, să se bucure de decorurile de poveste și să trăiască momente de neuitat alături de cei dragi.
Târgul de Crăciun din Piața 25 Octombrie oferă numeroase atracții pentru întreaga familie, de la produse tradiționale, cadouri și decorațiuni, până la un colț special dedicat celor mici.





















