Prezenţă destul de bună la urne în judeţul Satu Mare la alegerile pentru Parlamentul României. Potrivit datelor oficiale, aproape 141.000 de sătmăreni s-au prezentat la vot, ceea ce repezintă un procent de 45,44%.
Astfel, judeţul Satu Mare a mai urcat câteva locuri în clasament, lăsând în urmă judeţe precum Botoşani - 40,83%, Iaşi - 40,73% sau Vaslui - 33,02%.
Şi la nivel naţional a fost o prezenţă mare la vot, cea mai mare din ultimii 16 ani. Astfel, duminică au trecut pragul secţiilor de votare peste 9.428.460 de români, adică 52,38%.
Judeţele cu o prezenţă mare la vot sunt Harghita - 58,81%, Bihor - 56,67%, cluj - 54,99%.




















