Rotary Club Satu Mare Samus, în parteneriat cu Asociația “Apel la Acțiune” lansează o invitație către toți locuitorii județului Satu Mare de a se alătura celei mai mari campanii caritabile din județ: ”Ajutoarele lui Moș Crăciun”!
”Vrei să fii Moș Crăciun pentru un copil care așteaptă cu nerăbdare magia sărbătorilor? Peste 800 de copii din centre de plasament și familii defavorizate din Satu Mare și-au pus cele mai sincere dorințe pe hârtie în scrisori adresate Moșului. Tu poți transforma aceste dorințe în realitate! Devino spiridușul unui copil și oferă-i un cadou care să-i aducă bucurie și speranță.” Este apelul lansat de cei de la Rotary Club Satu Mare Samus.
Iar primul eveniment a avut loc duminică, 08 decembrie după amiază la Biserica Greco-Catolică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare. Un concert de colinde organizat cu scop caritabil, iar donațiile strânse vor sprijini proiectele comunitare ale Rotary Club Satu Mare Samus.
Concert de colinde de neuitat
Duminică, 8 decembrie, Biserica Greco-Catolică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a răsunat de magia colindelor interpretate cu măiestrie de Corala „Armonia” din Baia Mare. Vocile lor angelice au creat o atmosferă de sărbătoare și ne-au amintit de spiritul generos al Crăciunului.
Împreună facem diferența!
Datorită generozității celor prezenți s-a reușit strângerea de fonduri importante pentru a sprijini un spital specializat în tratarea copiilor bolnavi de cancer și a învățământului specializat în educația pentru adulți cu dificultăți de învățare. ”Fiecare donație, fiecare participare la evenimentele noastre, reprezintă o rază de speranță pentru cei aflați în nevoie.
Vă mulțumim încă o dată pentru implicare și pentru că ați ales să fiți alături de Rotary Club Satu Mare Samus în misiunea noastră de a face lumea un loc mai bun!” transmit organizatorii.
Mențiuni speciale:
”Un gând special de recunoștință Coralei “Armonia” din Baia Mare pentru minunatul concert de colinde. Frumusețea interpretării lor ne-a atins sufletele și ne-a adus bucuria Crăciunului în inimi.
Mulțumiri pentru sprijinul acordat dorim să aducem și Preotului Protopop Eduard Fisher – Protopopul Greco Catolic Român al Sătmarului, alături de Preot Paroh Dumitru Roman, Preot Andrei Pop , precum și Preot Paroh Nicu Huzău de la Parohia Botiz.
La eveniment a fost prezent si coordonatorul proiectului Apel în acțiune domnul Mihai Huzău, care a ținut să-și exprime recunoștința și dorința de colaborare cu clubul nostru pentru proiectele comunitare.
Mulțumiri Interact Satu Mare Samus, partenerilor noștri, voluntarilor și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment. Fără sprijinul vostru, nu am fi reușit!
Ne revedem la următoarele acțiuni caritabile!” au mai transmis organizatorii concertului pe pagina oficială a Rotary Club Satu Mare Samus.
Urmează Crosul lui Moș Nicolae
Următorul eveniment va avea loc duminică 15 decembrie . E în fapt o invitație la mișcare pentru toți sătmărenii de la mic la mare.
”Vino la Crosul Caritabil de Moș Nicolae! Pe 15 decembrie, de la ora 13:30, te așteptăm în fața Hotelului Dacia din Satu Mare pentru o cursă plină de voie bună și generozitate!
2 categorii:
➡️ 2 km – pentru toată familia
➡️ 4 km – pentru cei pregătiți de o provocare
Hai să facem mișcare împreună și să sprijinim o cauză nobilă”, este invitația lansată de Rotary Club Satu Mare Samus.





















