Prefectul Ioan Tibil și directorul Cancelariei, Radu Iancu, au avut astăzi o ședință de analiză a activității Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Satu Mare, împreună cu șeful serviciului, comisar-șef de poliție Gheorghe Todoran, în prezența lucrătorilor din cadrul serviciului.
Activitatea serviciului în cursul anului 2024 s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale cuprinse în actele normative ce reglementează activitatea specifică, în ordinele şi dispoziţiile primite de la Direcţia Generală de Paşapoarte şi a vizat în primul rând armonizarea activităţii desfăşurate cu prevederile actelor normative, având ca obiectiv principal simplificarea unor operaţiuni şi scurtarea timpului în care cetăţenii care apelează la serviciul de pașapoarte să beneficieze de documentele de călătorie solicitate.

Situația statistică a activității serviciului pe anul 2024 se prezintă astfel:
- 16222 cereri primite pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice (17782 în anul 2023);
- 629 cereri primite pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare (1645 în anul 2023);
- 15532 pașapoarte electronice emise (17764 în anul 2023);
- 651 pașapoarte temporare emise (1637 în anul 2023).
Privind aplicarea măsurilor restrictive, în anul 2024 pentru 301 persoane s-au efectuat menţiuni privind suspendarea dreptului la libera circulaţie, 18 pașapoarte au fost retrase și s-au efectuat 301 comunicări către instanțele judecătorești privind aplicarea acestora.
”Felicit funcționarii publici cu statut special din cadrul acestui serviciu și le mulțumesc pentru activitatea corectă, profesionistă și riguroasă. Vă solicit ca, în continuare să manifestați în permanenţă o atitudine politicoase şi de solicitudine faţă de public prin soluţionarea operativă a tuturor categoriilor de cereri ale cetăţenilor” – prefect Ioan Tibil.




















