Proiectul are ca scop cunoașterea efectelor poluării cursurilor de apă, a utilizării excesive a plasticului, a importanței reciclării deșeurilor de plastic.
În contextul dezvoltării durabile și a protejării climei, participanții la proiect – elevi și profesori au posibilitatea de a cunoaște rolul economic, ecologic și cultural al râurilor, sursa deșeurilor de plastic, comportamentul acestora în natură, toate acestea prin intermediul manualelor didactice ajutătoare realizate prin proiect (4 la număr) și care au fost distribuite școlilor în luna noiembrie 2024.
După trei luni de studiu intens, proiectul a ajuns în etapa de desfășurare a orelor de educație ecologică susținute de către profesorii coordonatori de la fiecare școală implicată în proiect.
Prima oră de educație ecologică interactivă a avut loc miercuri, la Școala Gimnazială Viorel Sălăgean din Beltiug, unde dna. Semperger Klara - profesor de biologie și coordonator de proiect la nivel de școală, în prima parte a orei, cu implicarea activă a elevilor, a trecut în revistă cunoștințele acumulate după care, elevii împărțiți în grupe au trecut la partea practică a orei confecționând obiecte inedite din deșeuri de plastic: veioze, ghivece și vaze pentru flori dar și pușculițe.
La finalul orei au intonat imnul compus în mod special pentru acest proiect.
A urmat apoi evaluarea orei de către Békéssy Elisabeta în calitate de coordonator de proiect și președintele Asociației „Copacul vieții”, care a fost puternic impresionată de bagajul de cunoștințe acumulate de elevi în această perioadă relativ scurtă de timp și de implicarea activă a elevilor din dorința de a arăta interesul pe care îl manifestă pentru acest domeniu al protecției cursurilor de apă și aspirația pentru a deveni la finalul proiectului, școală salvatoare de râuri.
Ca simbol al aprecierii efortului pe care îl depune zi de zi profesorul coordonator pentru educarea susținută și cu profesionalism a elevilor în spiritul protecției mediului, asociația a oferit dnei profesor ecusonul „profesor salvator de râuri”.
Orele vor continua în perioada următoare și la celelalte școli urmând ca în luna martie să pășim în următoarea etapă a proiectului de luare în custodie a unei porțiuni de râu de către fiecare din cele 11 școli partenere.




















