FOTO. O seară magică la Muzeul Țării Oașului: Șezătoarea Oșenească, un omagiu adus tradițiilor noastre

FOTO. O seară magică la Muzeul Țării Oașului: Șezătoarea Oșenească, un omagiu adus tradițiilor noastre
|||

Muzeul Țării Oașului a fost, pentru o seară, o veritabilă fereastră către trecut, unde obiceiurile, meșteșugurile și poveștile de demult au prins din nou viață. Într-o atmosferă de poveste, încărcată de emoție și voie bună, Șezătoarea Oșenească a reunit generații diferite, unite de dragostea pentru cultura și identitatea noastră.

Oameni ai satului - adevărate comori vii

Evenimentul a fost o adevărată lecție de patrimoniu cultural viu, grație prezenței unor personalități marcante ale comunității. Tezaurele umane vii, alături de "luminătorii satului" – Floare Hotca, Ana Hotcă, Floare Pop, Ana Torz, Ana Mare și Maria Finta – ne-au oferit momente prețioase, dezvăluind frumusețea și profunzimea meșteșugurilor și obiceiurilor noastre strămoșești.

Alături de ele a fost și primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca.

Arta meșteșugului transmisă din generație încă o dată

Meșterii populari Raul Ciocan, Vasile Dragoș, Vasile Cioară, Onoc Ion, Ion Țiplea și Mihoc Petru au impresionat audiența prin priceperea lor, demonstrând cum fiecare obiect lucrat manual poartă o poveste și o parte din sufletul creatorului său. De la broderii fine la zgărzi și podoabe tradiționale, de la clopuri și cizme oșenești până la unelte agricole, totul a fost realizat cu o migală demnă de admirat.

Muzica și dansul - sufletul Șezătorii

Evenimentul nu ar fi fost complet fără acompaniamentul muzical, care a adăugat un plus de autenticitate și bucurie. Frații Ionuț și Petrică Zele, Maria Tripon, Ansamblul Sânzienele, Nicolae Pop, Berende Gheorghe, Mare Ioan și Moiș Petru au făcut ca seara să fie una de neuitat, iar acordurile fluierului și cântecele populare au umplut sufletele celor prezenți cu emoție.O seară a comuniunii și a bucuriei

Nu au lipsit nici activitățile tradiționale, atât de dragi străbunilor noștri: împletirea firelor de cânepă și lână, broderia cămășilor, realizarea zgărzilor, dar și meșteșugurile bărbățești, precum confecționarea clopurilor, cizmelor, hamurilor pentru cai sau pregătirea semințelor pentru semănat.

Atmosfera a fost completată de ghicitori, povești de demult și vorbe de duh, în timp ce bucate tradiționale delicioase au încântat papilele gustative ale tuturor participanților.

Această Șezătoare Oșenească nu a fost doar un prilej de a rememora tradițiile, ci și o punte spre viitor, spre noile generații care vor duce mai departe frumusețea și unicitatea culturii noastre.

Mulțumiri din suflet tuturor celor care au făcut posibilă această seară de neuitat!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble