În perioada imediat următoare, rezervele de apă sunt suficiente pentru toate folosinţele
Specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Someş-Tisa monitorizează și gestionează volumele de apă din principalele lacuri de acumulare. Acestea asigură necesarul de apă brută pentru toţi beneficiarii care se alimentează în regim centralizat din sursa de apă de suprafață.
Coeficientul de umplere (calculat faţă de nivelul normal de retenţie) în principalele șase acumulări din spaţiul hidrografic Someş-Tisa, aflate în administrarea instituţiei noastre și a SPEEH Hidroelectrica SA, se prezintă astfel:
Călinești, județul Satu Mare: 105%;
Colibiţa, judeţul Bistrița-Năsăud: 93%;
Fântânele, judeţul Cluj: 72%;
Tarniţa, judeţul Cluj: 81%;
Strâmtori-Firiza, județul Maramureş: 86%;
Vârșolţ, județul Sălaj: 64%.
La începutul fiecărei luni, pe baza prognozelor meteorologice și hidrologice elaborate de către Administraţia Naţională de Meteorologie și Institutul Naţional de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, a volumelor de apă existente și a necesarului pentru utilizatori, specialiştii ABA Someş-Tisa elaborează Programul lunar de exploatare al principalelor lacuri de acumulare.
În luna februarie 2025, conform prognozei hidrologice întocmite de către specialiştii Institutului Național de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, regimul hidrologic al cursurilor de apă aparţinând bazinului hidrografic Someş-Tisa se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza și Someşul Mare.
Astfel, în perioada imediat următoare, rezerva de apă stocată în acumulări garantează asigurarea apei brute la valorile normale pentru toți utilizatorii: populaţie, industrie, energie, agricultură, piscicultură și agrement.




















