Carte de identitate falsă, descoperită asupra unui cetățean moldovean

Carte de identitate falsă, descoperită asupra unui cetățean moldovean
Polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit dosar penal unui cetățean moldovean care a prezentat la control o carte de identitate falsă. În cursul zilei de luni, 10 martie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Satu Mare, au oprit pentru control, pe comunicația Petea – Satu Mare, un autovehicul înmatriculat în R. Moldova. La control, unul dintre pasageri, un cetățean moldovean, în vârstă de 28 de ani, a prezentat o carte de identitate, aparent eliberată de autoritățile din România. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble