Filtru de amploare Poliție - RAR la Beltiug

Filtru de amploare Poliție - RAR la Beltiug

La data de 4 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, Secției Poliție Rurală Beltiug, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și specialiștii Registrului Auto Român Satu Mare, au desfășurat o acțiune pe raza localității Beltiug, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției animalelor și creșterea gradului de siguranță în trafic și menținerea unui climat corespunzător de siguranță publică.

În cadrul acțiunii organizate au fost verificate 53 de autoturisme și 71 de persoane, ocazie cu care au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 12.000 de lei.

De asemenea, autoturismele oprite de către polițiști au fost verificate și de către inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, în vederea identificării autovehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice, ocazie cu care au fost reținute 1 certificate de înmatriculare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble