Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a marcat miercuri, 25 martie, 203 ani de la înființarea Poliției Române printr-o serie de evenimente dedicate cetățenilor. Devenită deja o tradiție, celebrarea Zilei Poliției Române este un prilej de apropiere între oamenii legii și comunitatea pe care o servesc zi de zi.
Sărbătoare în aer liber
Manifestările au început la ora 10:00, în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, unde polițiștii au organizat un eveniment interactiv, destinat în special copiilor. Publicul a avut ocazia să descopere îndeaproape activitatea polițiștilor, echipamentele din dotare și tehnica utilizată în misiunile zilnice.
Ateliere interactive și demonstrații
Pentru a oferi o experiență cât mai captivantă, au fost amenajate mai multe standuri tematice:
- Jocuri și concursuri preventive – Polițiștii de la compartimentul de prevenire au organizat activități educative pentru copii, menite să îi învețe despre siguranță și prevenirea criminalității.
- Echipamentele poliției rutiere – Publicul a putut vedea îndeaproape motocicletele și autoturismele de serviciu, precum și pistolul radar și autolaboratorul criminalistic.
- Expoziție de armament și tehnică – O atracție deosebită a fost standul cu armamentul și echipamentele utilizate de polițiști în misiuni.
- Biroul pentru Protecția Animalelor – Cei prezenți au putut admira și autoturismul special destinat intervențiilor în cazurile de protecție a animalelor.
- Demonstrații ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Luptătorii SAS au oferit momente spectaculoase, iar echipele canine și instructorii lor au captivat audiența cu demonstrații de disciplină și intervenție.
Participare oficială și mesaje de apreciere
Evenimentul a fost onorat de prezența oficialităților locale, printre care vicepreședinții Consiliului Județean Roxana Petca și Cătălin Filip, alături de viceprimarii municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan Ilieș și Raul Băbțan.
De asemenea, polițiștii sătmăreni, conduși de șeful IPJ, Sorin Stan, au fost primiți de prefectul Altfatter Tamas și președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba. Oficialii au transmis mesaje de apreciere și susținere pentru activitatea polițiștilor și angajamentul lor față de comunitate.
”Este o mare onoare pentru mine să fiu alături de Poliția Română în această zi specială. Mă simt privilegiat să fiu alături de una dintre instituțiile fundamentale ale statului român, esențială pentru siguranța cetățeanului și menținerea ordinii publice în societatea noastră. Rămâneți partenerii noștri de încredere în misiunea Instituției Prefectului, aceea de a garanta respectarea Constituției și aplicarea corectă a legilor țării.
Împreună, contribuim la consolidarea păcii sociale, la crearea unui climat de siguranță și la asigurarea unor condiții de trai corecte și civilizate pentru toți cetățenii județului Satu Mare. Vă asigur că voi rămâne mereu un susținător al integrității, demnității și onoarei misiunii dumneavoastră ca polițiști!
Pentru toate acestea, vă mulțumesc, vă asigur de întreaga mea deschidere, atât personală, cât și instituțională, și vă doresc, din suflet, multă sănătate, energie și un sincer „La mulți ani!” Poliției Române!” - a fost mesajul transmis de prefectul Alfatter Tamas.
La mulți ani Poliției Române!




















